
La data de 2 iulie 2025, la Capela cu hramul „Martiri și Mărturisitori ai Temnițelor Comuniste” din Parohia Apărătorii Patriei II, Protoieria Sector IV Capitală, s-a desfășurat recepția definitivă a lucrărilor de pictură murală.
Proiectul a fost aprobat de Comisia de Pictură Bisericească la 30 iunie 2022, pentru o suprafață murală estimată de circa 95 m². Ulterior, atribuirea lucrărilor a fost aprobată prin procesul verbal din 27 februarie 2023, încredințate pictorului Aurel Dumitrescu. Contractul de execuție a fost aprobat în ședința din 21 iulie 2023.
Lucrările au fost realizate în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024, în tehnica frescă, pe o suprafață totală de 129,98 m².
Pictorul a respectat planul iconografic aprobat, iar din punct de vedere tehnic lucrările au fost executate corect, cu o bună aderență a culorilor. Din punct de vedere artistic, paleta cromatică este temperată și echilibrată, creând o atmosferă de liniște și armonie. Sfinții reprezentați se remarcă prin expresii firești, mișcări naturale și portrete bine individualizate, multe dintre ele fiind chipurile unor sfinți români recent canonizați. Ansamblul pictural se caracterizează prin proporții corecte, ritmicitate și monumentalitate, ceea ce conferă lucrărilor o valoare artistică deosebită.
Lucrarea a primit sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte (25.000 lei), restul fiind acoperit din fonduri proprii.









