
La sărbătoarea hramului parohiei noastre dedicat Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului, preotul paroh Mircea Uță a anunțat faptul că urmare înfrățirii și prin implicarea parohiei noastre și a Parohiei Acoperământul Maicii Domnului din Căușeni, Republica Moldova, s-a ajuns la un Acord de colaborare dintre Liceul Mihai Eminescu din Căușeni și Școala Gimnazială nr.133 aflată pe raza parohiei noastre.
Ca urmare, cele două instituții de învățământ din România și din Republica Moldova vor colabora în ceea ce privește schimbul de informații dintre cadrele didactice și elevii acestora, prin vizite reciproce de cunoaștere și schimb de experiență, sprijin logistic și educațional, etc. De acum vor putea accesa, de asemenea, fonduri de la Uniunea Europeană și de la Guvernele celor două țări pentru realizarea obiectivelor pe care și le-au propus.









