Prima Duminică din Postul Mare este numită Duminica Ortodoxiei. Instituită în secolul al IX-lea, este sărbătoarea victoriei cinstitorilor sfintelor icoane asupra celor care doreau înlăturarea lor din cultul Bisericii (iconoclaștii). Cinstirea sfintelor icoane a fost restabilită la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, în anul 787, atunci când au fost anatematizați și cei care luptau împotriva lor. La 4 martie 843, Sinodul convocat la Constantinopol de Patriarhul Metodie, în timpul Împărătesei Teodora, confirmă hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice, inclusiv a dogmei cinstirii icoanelor. Întrucât, fiecare dintre ereziile condamnate cu acel prilej contesta un aspect sau altul al mântuirii câștigate prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastă avea ca țintă însăși iconomia mântuirii în ansamblul ei, restabilirea cultului icoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumful întregii Ortodoxii. La 11 martie, în prima duminică a Postului Mare din anul 843, deciziile Sinodului din 4 martie au fost proclamate în mod solemn și se instituie Duminica Ortodoxiei, pentru a sublinia biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului, dar și asupra tuturor ereziilor în general.

 

Și anul aceste, Sfântului Sinod al BOR a trimis o Scrisoare Pastorală clerului şi credincioșilor din Patriarhia Română, în care face cunoscut rolul icoanelor în viaţa noastră: „Sfintele icoane ne încredințează de valoarea persoanei umane, a persoanei noastre, dar și a semenului. Hristos și sfinții ne privesc din icoane și ne îndeamnă să avem o privire curată, sinceră și binevoitoare”, subliniază membrii sinodali. Păstrând aceeași linie a evidențierii simbolismului icoanelor, Sfântul Sinod apreciază că „icoana se fundamentează nu numai pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci și pe Învierea Lui. Fără Învierea lui Hristos, icoana nu ar fi o reprezentare a vieții cerești transfigurate, ci numai un tablou comemorativ. Icoana ne prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care a luat trup omenesc, a trecut cu el prin moarte și Înviere”. În același registru, ierarhii afirmă la unison că „în sfintele icoane descoperim chipul uman restaurat, înnoit și sfințit, luminat de slava Împărăției lui Dumnezeu, ca o chemare la dobândirea asemănării cu Dumnezeu, prin strălucirea chipului slavei lui Dumnezeu pe fața sfinților”. „Privind la chipul lui Hristos și la chipurile sfinților din icoane, descoperim posibilitatea de a primi și noi harul sfințitor al lui Hristos și a-l face lucrător, prin rugăciune și iubire milostivă, prin comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi trăită în Biserică”. Unicitatea şi irepetabilitatea fiecărei persoane umane este o altă temă de interes urmărită de ierarhii din BOR, întrucât „fiecare om fiind o persoană unică și irepetabilă, plină de mister, o ființă cu vocație de a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu cel veșnic”. „Acest chip al lui Dumnezeu în om poate fi întunecat din pricina păcatelor, a patimilor egoiste, a lipsei de iubire smerită și milostivă. Dar acest chip își poate redobândi strălucirea prin rugăciune și pocăință, prin participarea la viața liturgică a Bisericii, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin cultivarea dragostei frățești împreună cu toți care Îl mărturisesc pe Hristos ca Mântuitor și Tămăduitor”, se mai evidenţiază în textul pastoral. Fiecare om „poate deveni Samarineanul cel milostiv care îl ajută pe cel căzut în suferințe să se ridice și îl conduce pe drumul vindecării spirituale și trupești”. Sfântul Sinod ne îndeamnă „să nu uităm că Părinții Bisericii văd în Samarineanul milostiv din parabolă (Luca 10, 25-37) pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos Care a venit să ne ridice din boală, din păcat și din moarte”.