
Duminică, de 8 martie, când românii și nu numai, sărbătoresc Ziua Femeii și a Mamei, preoții parohiei noastre împreună cu o parte a membrilor coralei Ambroziana au vizitat căminul de bătrâni ”Casa bunicii Maria”. După sfânta liturghie, având cu ei flori, mărțișoare și alte mici cadouri, au plecat către locul în care peste optzeci de bătrâni își petrec fiecare zi.
I-am găsit așteptându-ne în sala de mese, pregătiți să ia prânzul. Ne-am bucurat să le putem oferi, în această zi specială, un ”aperitiv” special asezonat cu narcise, dulciuri și cântece interpretate cu mult suflet de membrii prezenți ai corale. Unii dintre bătrânii prezenți probabil că nu au avut bucuria de a primi azi o floare de la rudele sau prietenii lor.
De aceea, în această duminică în care Evanghelia ne-a vorbit despre prietenie, noi ne-am făcut ”prietenii” lor, promițându-le că ne vom reîntoarce de Paște ca să le cântă Hristos a înviat și să ciocnim cu ei un ou roșu.










