Cu puțin timp înainte de începutul Postului Paștilor, credincioșii parohiei noastre s-au adunat, potrivit unui obicei devenit tradiție, pentru a lua împreună ultima masă „de dulce” înainte de post. Nu este o simplă cină, ci un prilej de întâlnire și de întărire a legilor dintre membrii comunității.

Așa sa întâmplat și anul acesta, când la „Cina Prieteniei” au răspuns aproape circa 120 de enoriași, care au petrecut împreună, într-o atmosferă caldă și firească, sub acordurile interpretate: Ionuț Postolache, Marian Radu, Mărioara Voicu, Fana Isac, Adrian Constantin, Magdalena Bratu, Ramon Luiza Tranda. Invitații speciali ai serii au fost artiștii Elena Merișoreanu și Văru' Săndel, care au impresionat prin vocea lor și prin felul apropiat și prietenos în care știu că se face plăcuți oamenilor.

Părintele paroh a ținut un cuvânt, în deschidere, în care a vorbit despre Sfântul Post: „Ne-am adunat în seara aceasta nu doar ca să mâncăm împreună, ci ca să fim împreună. Această masă nu este o simplă masă, ci este o icoană vie a comuniunii noastre. pași smeriți, spre Lumina Învierii.

Biserica ne-a așezat această seară a lăsatului secului ca pe o punte: pe de o parte, bucuria gustării din darurile lui Dumnezeu, iar pe de alta, chemarea la înfrânare și la convertirea inimii. De aceea, această cină este, în mod tainic, o cină a prieteniei cu aproapele, dar și o pregătire pentru prietenia noastră mai adâncă cu Dumnezeu.

Postul care stă înaintea noastră nu este o perioadă de timp, ci o școală a iubirii. Prin el învățăm să nu mai trăim doar pentru stomac, pentru confort, pentru dorințe, ci să redăm inimii locul ei firesc: în centrul vieții noastre. Ne înfrânăm nu pentru că mâncarea ar fi rea, ci pentru ca să nu eliberăm de tirania poftelor și să redescoperim gustul lucrurilor simple: o rugăciune spusă din bună inimă, o iertare oferită, o vorbă, o mână întinsă...

De aceea, această „Cină a prieteniei” are o frumusețe aparte. Ea ne amintește că nu intrăm în post singuri, ci împreună ; că fiecare dintre noi va duce luptele sale lăuntrice într-o comunitate care se roagă și care se sprijină. Aici, la această masă, se întâlnesc familii, tineri, bătrâni, oameni care se cunosc de viață și oameni care abia acum se descoperă. Toți suntem chemați să devenim mai mult decât vecini de masă: să devenim frați și surori cu adevărat în Hristos.

Postul Mare ne va pune înainte oglinda inimii noastre: vom vedea răni, oboseli, poate și supărări nerezolvate. De aceea, această seară este și un prilej de împăcare . Dacă cineva are în suflet sau umbră față de altcineva, să o lase aici, la această masă. Dacă cineva a rănit sau a fost rănit, să facă primul pas spre pace. Nu putem merge spre Înviere cu inima încărcată de pietre!

Mântuitorul nostru nu a ales să-și petreacă ultimele clipe înainte de Patimi singur, ci la o masă împreună cu ucenicii. Masa este asadar locul unde inimile se deschid si unde iubirea poate lucra . De aceea, îndemnul este ca în seara aceasta să nu mâncăm doar bucate, ci să gustăm din bucuria de a fi împreună, să gustăm din liniștea unei comunități, a ”Familiei Ambroziana”, care se pregătește să intre în vremea sfințită a Postului.

Să ne ridicăm de această masă nu doar sătui, ci și mai împăcați, mai apropiați unii de alții, mai hotărâți să facem din Postul care vine o adevărată primăvară a sufletului. Și să păstrăm în inimă acest adevăr simplu: drumul spre Înviere este mai frumos când îl parcurgem ”mână în mână”, unii cu ceilalți .

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare și să vă ajute ca această „Cină a prieteniei” să rodească în pace, în unitate și în bucurie duhovnicească”.

În continuare a urmat o prezentare a unui proiect social-filantropic „Să ajutăm printr-un mărțișor”:

Pr. Cosmin: Dragii noștri, după ce l-am ascultat pe părintele paroh vorbind despre semnificația Cinei prieteniei și a Postului, vă invit să coborâm puțin mai adânc în această serie. Pentru că adevărata frumusețe a unei comunități nu se vede doar în câte de bine știe să se adune, ci și în câte multe știe să se dăruiască. În mod tainic, orice masă creștină poartă în ea sau chemare spre milostenie . Mâncăm nu doar ca să nu săturăm, ci ca să nu aducem aminte de cei care nu au ce pune pe masă. Ne bucurăm nu ca să nu închidem în confort, ci ca să nu deschidem inima. Și tocmai de aceea, în această seară, aș vrea să vă vorbesc împreună cu părintele Aurelian despre un loc și despre niște copii care trăiesc nu din prisos, ci din dragostea oamenilor.

Pr. Aurelian: Așa este părinte Cosmin! Dorim să vă spunem că la Valea Plopului și la Valea Screzii (jud. Prahova) sunt peste 385 de copii orfani, abandonați, răniți de viață încă dinainte de a fi cunoscut-o cu adevărat. Ei trăiesc astăzi sub ocrotirea și jertfa părintelui Nicolae Tănase și a unei comunități care a învățat să transforme durerea în speranță. Acolo nu este un orfelinat rece, ci o mare familie, în care fiecare copil caută, mai mult decât pâine, un strop de iubire și de siguranță.

Pr. Cosmin: De bine de zece ani, parohia noastră a ales să nu mai rămână indiferentă. Prin proiectul „Să ajutăm printr-un mărțișor”, am învățat, an de an, că lucrurile mici, făcute cu dragoste, pot deveni mari. Un mărțișor oferit cu inimă curată sa transformat în pâine, în haine, în căldură, în jucării, în speranță pentru acești copii. Și, mai presus de toate, sa transformat într-o punte vie între noi și ei. După Sfintele Paști, așa cum am făcut și în anii trecuți, vom merge din nou să vă ducem nu doar bani și daruri, ci și un mesaj: „ Nu sunteți singuri. Cineva se gândește la voi. Cineva vă poartă în rugăciune .” Pentru un copil care a fost părăsit, acest lucru este la fel de important ca orice haină sau orice bucată de pâine oferită.

Pr. Aurelian: În această seară, aș vrea să facă primul pas prin organizarea unei colecte. Așa cum am făcut și anul trecut la „Cina prieteniei”, vă invit să transformăm bucuria mesei în milostenie. Fiecare după puterea lui, fiecare după câte îi spune inima. La intrare găsiți un spațiu amenajat de unde puteți lua mărțișoare lucrate de copii din parohie și de doamnele inimoase din comitetul parohial coordonate de doamnele Mihaela Popa și Denise Zahiu. Nu suma pe care o veți oferi contează, ci dragostea din spatele ei. Un bănuț oferit cu inimă curată, cântărește mai mult decât o pungă de aur dată fără iubire.

Pr. Cosmin: Postul care se apropie nu învață să iubim. Haideți să umplem inimile unor copii care așteaptă cu dragostea noastră! Pentru ei, darul nostru nu este doar un ajutor material, ci o mărturie că Dumnezeu lucrează prin oameni.

Pr. Mircea: Vă mulțumim din inimă pentru tot ceea ce ați făcut până acum și pentru tot ceea ce veți face pe viitor. Dumnezeu, Care vede în ascuns, să vă răsplătească însutit pentru fiecare gest, fiecare jertfă, pentru fiecare bănuț oferit din dragoste.

Să fie această seară nu doar o pregătire pentru începutul Postului, ci și o pregătire pentru începutul unei noi revărsări de lumină în viețile celor mai fragili dintre frații noștri mai mici.

Astfel de întâlniri întăresc unitatea parohiei și dau conținut concret cuvântului prietenie. Nu o formală, ci prietenia care se naște din timp petrecut împreună, din respect, din bucuria de a aparține aceleiași comunități.