După cum este bine cunoscut, în fiecare an, la data de 1 martie bărbații și copiii, de pe întreg mapamondul, sărbătoresc femeile și mamele; la data de 1 iunie, părinții își sărbătoresc copiii; iar la data de 1 octombrie, potrivit hotărârii ONU, copiii și părinții își sărbătoresc bunicii și persoanele de vârsta a treia.

Pentru data de 1 octombrie 2017, în Duminica Bunicilor, îndată după oficierea Sfintei Liturghii, spre orele 11.30, intenționăm să organizăm, în cerdacul parohiei noastre, un moment cultural, prin care să-i sărbătorim pe bunicii, pe bunicele și persoanele de vârsta a treia din parohie.

Vor fi selecționați până în 15 bunici, adică cei care i-au învățat pe nepoți să se roage, le-au spus povesti cu zâne şi feți frumoși şi le-au cumpărat bomboane. Acestora, nepoții lor le vor dedica o poezie, o rugăciune, sau un cântec, iar o pereche dintre bunici, le va adresa un cuvânt de folos nepoților și tuturor celor prezenți. Va urma apoi o agapă, pe care Consiliul parohial o va oferi în foișorul parohiei bunicilor și nepoților prezenți.

14 aprilie 2018 – Veniți cu noi în «Caravana copilăriei», dedicată copiilor orfani de Valea Screzii

Apr 13, 2018
Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie organizează sâmbătă 14 aprilie 2018, «Caravana copilăriei», Ediția a VI-a. Această acțiune încheie campania social filantropică “Să ajutăm printr-un…

14 aprilie 2018 – Doamna Teodora Stoica a împlinit 90 de ani

Apr 13, 2018
”Este pentru prima dată în viața mea, când îmi aniversez ziua de naștere chiar în ziua Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată” – a declarat astăzi doamna Teodora Stoica, profund emoționată, la…

8 aprilie 2018 – O nouă prezentare a pâinii sfințite, denumite "Sfintele Paști", distribuită credincioșilor

Apr 10, 2018
La inițiativa preotului paroh Mircea Uță și cu aprobarea Consiliului Parohial, s-a luat hotărârea ca începând de anul acesta, pâinea sfințită, denumită "Sfintele Paști", să fie distribuită în…

8 aprilie 2018 – Sfintele Paști: Hristos a înviat !

Apr 10, 2018
Pentru al zecelea an consecutiv, o delegație a Patriarhiei Române a adus în țară Sfânta Lumină coborâtă peste Sfântul Mormânt de la Ierusalim, sâmbătă la ora 14.15. Astfel și cele câteva mii de…

5 aprilie 2018 – Atelierul de încondeiat ouă din Joia Mare, prezentat la TVR

Apr 06, 2018
A V-a ediție a Atelierului de încondeiat ouă, organizat de parohia noastră în Joia Mare, s-a bucurat de prezența a 25 de copii și tineri, care s-au întrecut în măiestria încondeierii ouălor. La orele…

2 aprilie 2018 – Programul liturgic din Săptămâna Patimilor

Apr 02, 2018
 Luni 2 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Marți 3 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Miercuri 4 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Joi 5 aprilie,…

1 aprilie 2018 – Duminica Floriilor. Ședința Consiliului și Comitetului Parohial

Apr 02, 2018
Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Părintele profesor Ene Braniște afirma că această sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la…

1 aprilie 2018 – Programul pastoral al parohiei pe luna aprilie

Apr 02, 2018
Așa după cum a fost anunțat cu o lună de zile în urmă, la începutul fiecărei luni va fi publicat programul pastoral al parohiei noastre, care cuprinde evenimente importante din viața parohiei:…

31 martie 2018 – Preoții și enoriașii parohiei au participat la Pelerinajul de Florii

Apr 02, 2018
 Pelerinajul de Florii din Capitală, la care au participat și preoții și enoriașii parohiei noastre, a fost condus de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La…

29 martie 2018 – Elevii din parohie s-au "pregătit" pentru Sfintele Paști

Apr 02, 2018
Joi 29 martie 2018, la ora 8, mai bine de 70 de elevi de la Școlile gimnaziale nr.113 și 133, de pe raza parohiei, însoțiți de către părinți și profesorii de religie, au venit la sfânta biserică…

25 martie 2018 – Sărbătoarea Bunei Vestiri. Resfințirea potirelor bisericii parohiale

Apr 02, 2018
Duminică 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri a avut loc îndată după oficierea Sfintei Liturghii, slujba de sfințire a două potire. Acestea au fost restaurate la Atelierele Patriarhiei…

18 martie 2018 – Continuă colecta de alimente, haine și jucării, pentru copiii orfani de la Valea Plopului

Mar 19, 2018
Cu o lună de zile în urmă, am demarat Proiectului social filantropic «Să ajutăm printr-un mărțișor», dedicat copiilor orfani de la Valea Plopului și Valea Screzii, din județul Prahova, proiect care a…