Încă de dimineață, curtea bisericii a început să se umple de credincioși, mai ales familii cu copii, care i-au adus pe aceștia la împărtășit, precum și bolnavi care nu dorit să se împărtășească la prima oră, întrucât luau medicamente și nu puteau aștepta până la momentul împărtășirii din cadrul Sfintei Liturghii de mai târziu.

La slujba utreniei au fost sfințite ramurile de salcie, care au fost distribuite credincioșilor, iar la doxologie s-a realizat de către credincioși un coridor cu ramurile de salcie ridicate, coridor prin care s-a făcut procesiunea spre altarul de vară aflat în cerdacul parohiei, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corala parohială Ambroziana, având ca dirijor pe teologul Ionuț Postolache.

Slujba a fost împodobită cu prezența domnului Horațiu Boșca, artist al Operei Naționale din Madrid, care a interpretat magistral cântarea «Iubite-voi Doamne».

La sfârșitul slujbei, preotul paroh a anunțat programul liturgic al slujbelor oficiate în cadrul

Săptămânii Patimilor și a invitat părinții și elevii din parohie să participe, în Joia mare, la Atelierul de încondeiere a ouălor.