Preoții parohiei noastre au participat la tradiționala Procesiune de Florii de la Patriarhie, inițiată în anul 2008. Ea a fost organizată și anul acesta în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu orele 14:30, informează Agenția de știri Basilica. Evenimentul a început prin săvârșirea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfințirea stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie). La orele 16:10, procesiunea, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a pornit spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărășești → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Șerban Vodă → Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon  Nou → Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiță Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina → Biserica Sfânta Ecaterina  Paraclis Universitar → Str. Bibescu Vodă → Colina Bucuriei → Catedrala Patriarhală.

S-au făcut două opriri: în fața Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon – Nou şi în faţa Bisericii Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul), unde procesiunea a fost întâmpinată de cadrele didactice (clerici şi mireni) şi de studenții Facultății de Teologie, care s-au adăugat pelerinilor. La pelerinaj au participat toți clericii din Capitală şi din județul Ilfov, inclusiv preoții de caritate (din spitale şi centre sociale, cimitire, unități militare, penitenciare etc.). Acestora li s-au adăuga credincioșii care au dorit să mărturisească public credința în Învierea lui Hristos. Pelerinajul a culminat cu slujba de sfințire a icoanei mari a Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, săvârșită pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) şi cu rostirea Cuvântului de învățătură de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.