Domnul Ilie, inginer de profesie, a lucrat mulți ani la centrala nucleară de la Cernavodă, până la pensionare. Acesta se bucură de respectul preoților și al comunității parohiale pentru seriozitatea și hărnicia dovedite încă de dinainte de a fi ales membru în Consiliul parohial. Priceput și la carte, dar și la diferite lucrări de construcție sau de reparații executate în curtea bisericii parohiale, Domnul Ilie, cu modestia caracteristică, face echipă bună cu ceilalți ostenitori ai sfintei noastre biserici. După oficierea Sfintei Liturghii, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, întreaga comunitate i-a cântat : La mulți ani !
9 august 2015 – Domnul Ilie Puiu, consilier parohial, sărbătorit la 60 de ani de viață
- Detalii
- Categorie: Stiri din 2015
14 aprilie 2018 – Veniți cu noi în «Caravana copilăriei», dedicată copiilor orfani de Valea Screzii
Apr 13, 2018
Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie organizează sâmbătă 14 aprilie 2018, «Caravana copilăriei», Ediția a VI-a. Această acțiune încheie campania social filantropică “Să ajutăm printr-un…
14 aprilie 2018 – Doamna Teodora Stoica a împlinit 90 de ani
Apr 13, 2018
”Este pentru prima dată în viața mea, când îmi aniversez ziua de naștere chiar în ziua Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată” – a declarat astăzi doamna Teodora Stoica, profund emoționată, la…
8 aprilie 2018 – O nouă prezentare a pâinii sfințite, denumite "Sfintele Paști", distribuită credincioșilor
Apr 10, 2018
La inițiativa preotului paroh Mircea Uță și cu aprobarea Consiliului Parohial, s-a luat hotărârea ca începând de anul acesta, pâinea sfințită, denumită "Sfintele Paști", să fie distribuită în…
8 aprilie 2018 – Sfintele Paști: Hristos a înviat !
Apr 10, 2018
Pentru al zecelea an consecutiv, o delegație a Patriarhiei Române a adus în țară Sfânta Lumină coborâtă peste Sfântul Mormânt de la Ierusalim, sâmbătă la ora 14.15. Astfel și cele câteva mii de…
5 aprilie 2018 – Atelierul de încondeiat ouă din Joia Mare, prezentat la TVR
Apr 06, 2018
A V-a ediție a Atelierului de încondeiat ouă, organizat de parohia noastră în Joia Mare, s-a bucurat de prezența a 25 de copii și tineri, care s-au întrecut în măiestria încondeierii ouălor. La orele…
2 aprilie 2018 – Programul liturgic din Săptămâna Patimilor
Apr 02, 2018
Luni 2 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Marți 3 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Miercuri 4 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Joi 5 aprilie,…
1 aprilie 2018 – Duminica Floriilor. Ședința Consiliului și Comitetului Parohial
Apr 02, 2018
Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Părintele profesor Ene Braniște afirma că această sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la…
1 aprilie 2018 – Programul pastoral al parohiei pe luna aprilie
Apr 02, 2018
Așa după cum a fost anunțat cu o lună de zile în urmă, la începutul fiecărei luni va fi publicat programul pastoral al parohiei noastre, care cuprinde evenimente importante din viața parohiei:…
31 martie 2018 – Preoții și enoriașii parohiei au participat la Pelerinajul de Florii
Apr 02, 2018
Pelerinajul de Florii din Capitală, la care au participat și preoții și enoriașii parohiei noastre, a fost condus de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La…
29 martie 2018 – Elevii din parohie s-au "pregătit" pentru Sfintele Paști
Apr 02, 2018
Joi 29 martie 2018, la ora 8, mai bine de 70 de elevi de la Școlile gimnaziale nr.113 și 133, de pe raza parohiei, însoțiți de către părinți și profesorii de religie, au venit la sfânta biserică…
25 martie 2018 – Sărbătoarea Bunei Vestiri. Resfințirea potirelor bisericii parohiale
Apr 02, 2018
Duminică 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri a avut loc îndată după oficierea Sfintei Liturghii, slujba de sfințire a două potire. Acestea au fost restaurate la Atelierele Patriarhiei…
18 martie 2018 – Continuă colecta de alimente, haine și jucării, pentru copiii orfani de la Valea Plopului
Mar 19, 2018
Cu o lună de zile în urmă, am demarat Proiectului social filantropic «Să ajutăm printr-un mărțișor», dedicat copiilor orfani de la Valea Plopului și Valea Screzii, din județul Prahova, proiect care a…