Vestea că la sfârşitul lunii septembrie se va face un pelerinaj în Moldova s-a răspândit repede printre enoriaşii parohiei noastre, dar şi printre prietenii acestora. Veştile bune circulă repede! Dorinţa le-a fost înmulţită şi de faptul că în inima Moldovei, în frumosul Iaşi, se află moaştele Sf. Cuvioase Parascheva în Catedrala Mitropolitană. Era şi primul lăcaş de cult pe care pelerinii urmau să îl descopere.

 

ZIUA I

Moldova-Bucovina

1. Catedrala Mitropolitană din Iaşi - Moaştele Sf. Parascheva

  1. Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi
  2. Mănăstirea Golia
  3. Mănăstirea Bucium - icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa“, copie a reprezentării originale din Sfântul Munte Athos, realizată la Mănăstirea Bucium din Iaşi
  4. Mănăstirea Cetăţuia
  5. Mănăstirea Hadâmbu – miezonoptică Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axioniţa şi alte trei icoane considerate făcătoare de minuni, care izvorăsc mir. Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, noi am văzut 3 din cele 4 icoane.

ZIUA A II-A

Iaşi-Botoşani

  1. Mănăstirea Hadâmbu – Sfânta Liturghie
  2. Mănăstirea Probota
  3. Mănăstirea Vorona - Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
  4. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava
  5. Mănăstirea Dragomirna - icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
  6. Mănăstirea Sihăstria Putna - racla cu moaştele Sf. Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei, Sf. Cuvios Natan de la Sihăstria Putnei, Sf. Cuvios Paisie de la Sihăstria Putnei, racla cu 60 de sfinte moaşte (1. lemn din sfânta cruce, 2 Sf. Ioan Botezătorul, 3 Sf. Apostol Filip, Sf Modest, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Pantelimon, Sf. Muceniţă Varvara, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Cuvios Teodosie cel Mare, Cuviosul Antim de la Secu, Sf. Irodion de la Secu, Sf. Cuvios de la Neamţ, Sf. Cuvios Andrei del a Athos, Sf. Cuvios Daniel de la Sinai, Sf. Cuvios Iona de la Kiev, Sf. Cuvios din Ierusalim, Sf. Cuvios de la Pecerska.
  7. Mănăstirea Putna - Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

ZIUA A III-A

Suceava – Neamţ

  1. Mănăstirea Putna – Sfânta Liturghie
  2. Mănăstirea Suceviţa – Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
  3. Mănăstirea Moldoviţa
  4. Mănăstirea Voroneţ
  5. Mănăstirea Umor
  6. Mănăstirea Boroaia
  7. Mănăstirea Petru Vodă (Paltinul) de maici
  8. Mănăstirea Petru Vodă de călugări – Priveghere, moaştele sfinţilor martiri ai temniţelor comuniste

ZIUA A IV-A

  1. Mănăstirea Secu – Icoana Maicii Domnului „Cipriota”
  2. Mănăstirea Sihăstria – Sfânta Liturghie

4 zile

21 mănăstiri

1 Catedrală Mitropolitană din Iaşi

peste 70 de sfinte moaşte

***

La un calcul simplu, în cele 4 zile de pelerinaj am vizitat şi ne-am rugat într-o catedrală mitropolitană, în 21 de mânăstiri şi peste 30 de biserici sau paraclise, am cinstit prin sărutare moaştele a peste 70 de sfinţi şi aproximativ 10 icoane făcătoare de minuni, în afară de celelalte cu puteri tămăduitoare sau cu valoare istorică ori culturală. Casa lui Dumnezeu este întotdeauna minunată, şi de fiecare dată când îi călcăm pragul parcă ni se descoperă mai frumos şi mai minunat frumuseţea darurilor ce ne aşteaptă pe fiecare dintre noi.

Este joi, 25.09.2014, ora 6,00 când pornim într-un pelerinaj, să ne încărcăm sufletul, la mănăstirile dinMoldova şi Bucovina. Am plecat din faţa bisericii, cu un autocar mare şi curat, condus cu mare grijă şi profesionalism de dl. Mihai. Mulţumită domniei sale am plecat cu bine şi ne-am întors cu bine. Ghidul foarte documentat, înţelegător şi calm pe care l-am avut în persoana doamnei Ioana a avut grijă să ne vorbească din vreme despre fiecare obiectiv la care urma să poposim, în aşa fel încât să ştim la ce să privim, ce să căutăm, să nu plecăm de nicăieri fără să vedem esenţialul. Şi mai are o mare calitatea pentru care personal ar trebui să îi fim recunoscători fiecare dintre noi: a avut grijă ca acolo unde am înnoptat să mergem la slujba de seară, la miezonoptică, la vecernie, iar dimineaţa să nu lipsim în nicio zi de la Sfânta Liturghie. Părintele Mircea Uţă este recunoscut pentru grija pe care o arată faţă de fiecare dintre noi. Şi dincolo de grija duhovnicească este minunat cum ştie să întreţină atmosfera şi cum reuşeşte să spună lucruri extraordinare pe care nu le poţi auzi la oricine, şi totodată ştie cum şi când să glumească şi să creeze voie bună, oriunde ar fi şi orice ar face. Nu mai spun de vocea puternică şi caldă pe care o are şi cu care ne-a bucurat în fiecare zi, atât în autocar, dar şi la icoanele Fecioarei Maria, acolo unde, ajutat de Ionuţ au adus slavă prin imnuri şi pricesne dedicate Maicii Domnului.

Am rămas plăcut impresionată să constat că alături de noi s-au aflat şi câteva doamne trecute de mult de prima tinereţe, dar care au ţinut pasul cu restul grupului. Ba chiar, la un moment dat când mergeam spre mormântul părintelui Ilie Cleopa era de urcat şi una dintre ele obosise, iar cineva din grup a îndemnat-o să se oprească şi să se întoarcă, dar doamna s-a ambiţionat şi a făcut efort să ajungă la mormânt. Pentru mine şi cred că şi pentru alţii acestea sunt adevărate exemple de voinţă şi ambiţie bine-plăcută în faţa lui Dumnezeu.

Am făcut această introducere pentru ca şi dumneavoastră cei care din varii motive nu aţi reuşit să fiţi alături de noi, să vă puteţi face o idee despre ceea ce a însemnat acest pelerinaj, dincolo de partea de închinare şi rugăciune pe care fiecare dintre le-am făcut în taina sufletului. Chiar cred că drumul până la biserica unei mănăstiri este lung şi pentru că ispitele apar pe parcurs, este important ca să ajungi în faţa icoanei sau a sfintelor moaşte liniştit, fericit, împăcat în aşa fel încât să te poţi concentra asupra rugăciunilor pe care vrei să le faci şi atunci este esenţial să fii înconjurat de oameni calzi, buni, împăciuitori care să creeze o atmosferă plăcută.

Deşi nici nu s-a luminat de ziua, Părintele Mircea ne binecuvântează iar Ionuţ ne ajuta să rostim Rugăciunea de dimineaţă. Pentru noi, oameni simpli, Rugăciunea de dimineață se trăieşte mult mai intens când o rosteşti în comuniune decât atunci când o rosteşti singur în faţa icoanei din camera ta.

Ioana, ghida noastră, trece în revista rapid, pe zile, mănăstirile pe care le vom vedea. Şi pentru că primul locaş de închinare va fi Catedrala Mitropolitană din Iaşi ascultăm în linişte Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Părintele Mircea ne invită pe fiecare dintre noi la microfon să dăm glas gândurilor şi dorinţelor legate de cele patru zile de pelerinaj. Chiar dacă majoritatea ne cunoaştem, toţi avem emoţii fie ca îmbrăcăm gândurile şi dorinţele în cuvinte simple sau le punem în versuri aşa cum a făcut d-na Maria Vasilăţeanu. Unii vor revedea aceste mănăstiri, alţii merg pentru prima data în aceste locuri însa, toţi avem gânduri şi dorinţe comune: să ne întâlnim cu Sfinţii, să şoptim rugăciuni de mulţumire şi de cerere, să vedem unde s-au nevoit Mari Părinţi Duhovniceşti şi toate acestea sperăm să le trăim pentru a ne lumina sufletul.

Părintele Mircea şi Ionuţ cântă pricesne. Le murmurăm şi noi uşor iar la refren, căpătăm curaj şi, ne alăturăm frumoaselor lor glasuri.

Este o zi cu soare blând de toamnă, peisajul se schimba pe nesimţite, culturilor de porumb le iau locul plantaţiile de viţă de vie specifice zonei Vrancei.

Părintele Mircea ne face o prezentare amplă a Arhiepiscopiilor Bucureştiului, Buzăului şi Vrancei, Romanului şi Bacăului şi Mitropoliei Iaşului.

Timpul trece repede şi Ioana, care este întotdeauna foarte documentată, ne oferă informaţii preţioase cu privire la mănăstirile pe care le vom vedea în Iaşi.

Pe străduţa pietonală din centrul ne oprim la Catedrala Mitropolitana din Iaşi. Curtea Catedralei nu este aglomerată. Mai sunt puţine zile până când aleea pe care păşim, străjuită de-o parte şi de alta de trandafiri delicaţi, va fi neîncăpătoare pentru miile de pelerini ce vor veni să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de ziua ei.

Piatra de temelie şi construcţia propriu-zisă a Catedralei se datorează râvnei şi ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi. Pe locul unde se afla Biserica Alba din secolul al XVI-lea, apoi Stretenia, o altă biserica, din secolul al XVII-lea, s-a început zidirea noului locaş. Lucrările au început în anul 1833. Arhitecţi vienezi au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic. S-a lucrat intens până în anul 1841. In 1842 mitropolitul Veniamin Costachi este silit să se retragă din scaun. Lucrările vor fi întrerupte. Totodată apar probleme serioase în legătură cu rezistenţa bolţii centrale, de mari dimensiuni. Se încearcă diferite soluţii, anii trec şi, datorită vitregiei vremurilor, biserica rămâne neterminată timp de aproape 40 de ani. Căzând bolta centrală, biserica rămâne în ruină până în 1880. La 15 aprilie 1880 se pune cea de-a doua piatră fundamentală. Refacerea planurilor bisericii este încredinţată arhitectului Alexandru Orăscu. Lucrările se vor termina în 1887. Sfinţirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Familia primului rege al României, Carol I, şi-a legat numele de acest locaş prin donaţii de mare preţ, ca semn al recunoştinţei neamului pentru jertfele şi evlavia fostei capitale a Ţării Moldovei, "a doua mea capitală", cum o numea suveranul. Pictura interioară a fost realizată de maestrul Gheorghe Tătărescu.Experimentatul pictor bucureştean împodobeşte catedrala cu icoane şi elemente decorative care impresionează prin diversitate şi sensibilitate de influenţă renascentistă.

In anul 1641 domnitorul moldovean Vasile Lupu, în semn de mulţumire pentru ajutorul acordat patriarhului Constantinopolului, va primi Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel, comoara cea de mare preţ va ajunge în Iaşi în ziua de 13 iunie 1641. Iniţial, moaştele Sfintei au fost aşezate în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, însă după incendiul din data de 26 decembrie 1888, acestea au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi. Din acel moment Catedrala Mitropolitana are trei sărbători patronale în cursul anului: Întâmpinarea Domnului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Cuvioasa Parascheva .

Intrăm în catedrală şi, pe o foaie de hârtie pe care scrie Intrare, o săgeată ne indică pe unde s-o luăm. Este un spaţiu destul de îngust, un culoar văruit în alb cu bolta un pic peste statura omului, cu lumină difuză care ne face să mergem doi câte doi şi tăcerea să se lase peste vorbele noastre. Paşii devin mici. Culoarul are întotdeauna aceeaşi lungime însa timpul în care-l străbaţi depinde de credinţa pelerinilor dinaintea ta. In catedrala ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la capătul acestui mic culoar ochii tăi trec de la lumina difuza la Lumina Divinităţii pentru că privesc icoana Mântuitorul. Mântuitorul Hristos ne binecuvântează pe fiecare în parte. Sufletul se bucură, se închină şi rostește o rugăciune de mulţumire. Ai mai zăbovii, dar simţi că şi cel din urma ta aşteaptă nerăbdător să primească Binecuvântarea Supremă. Poţi să admiri doar pentru puţină vreme măreţia catedralei pentru că paşii te poartă spre icoana Sfintei Parascheva. Sfânta are acelaşi chip blând şi luminos însa în mâini nu mai ţine crucea şi pergamentul pe care este scris “Fericiţi cei curaţi cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu” ci poarta, cu smerenie, icoana cu chipul Mântuitorului. Fiecare rostește o rugăciune, se închină şi află că atunci când Sfânta Parascheva va face o minune pentru el aceasta poate fi scrisă pe o foaie de hârtie şi pusă spre mărturie într-o cutie de lemn aflată lângă icoană. Ne închinăm apoiîn faţaepitafuluice aminteşte de adormirea Sfintei Cuvioasei Parascheva.Abia după aceasta putem zări racla cu Sfintele Moaşte. Şi pentru că Sfinţii sunt smeriţi şi se roagă împreună pentru noi, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în apropierea raclei cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva este depusă spre închinare o alta raclă cu părticele din alte Sfinte Moaşte.In partea dreaptă a raclei de argint ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, icoana Sfintei ce poartă cu bucurie chipul Mântuitorului te face să rosteşti: “Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi printr-însa, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!” (Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva Condacul 1)

Fiecare, după cât de departe a ajuns pe drumul său duhovnicesc aduce închinare şi rugăciune moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. “Şi, sărutând cu evlavie cinstitele tale moaşte, te rugăm să mijloceşti pentru noi înaintea feţei Ziditorului a toate, ca să ocrotească şi de acum înainte ţara noastră şi întreaga creştinătate drept slăvitoare, izbăvind-o de tot răul. Pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste aleargă la ajutorul tău să-i păzească în pace, să le dăruiască sănătate trupului şi sufletului, precum şi întru toate bună sporire.” (Rugăciune aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955, cu prilejul generalizării cultului Sfintei Cuvioase Parascheva). Părintele care veghează lângă raclă ne primeşte acatistele şi miruieşte pe fiecare pelerin.

Paşii ne poartă apoi spre icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Sufletul e liniştit. Te poţi aşeza într-o strană să priveşti pelerinii ce o cinstesc pe Sfântă, să contempli măreţia catedralei sau să-ţi continui rugăciunea. Cu greu ne desprindem de un loc atât de înălţător însă suntem abia la început şi trebuie să acordăm timp pentru toate.

Pornim spre Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi. Biserica “Trisfetitelor” a fost ridicata de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspiraţia ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă. Mitropolitul Vaarlam a sfinţit acest sfânt locaş la data de 6 mai 1639. In anul 1970 mănăstirea a fost închisă, slujbele fiind oficiate doar de sărbătoarea hramului şi în ziua de 24 ianuarie. Mănăstirea a fost redeschisă după 1989. Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în forma originală în cea mai mare parte. Treizeci de bandouri ornamentale evoluează succesiv pe întreg spaţiul exterior al zidurilor bisericii, de la temelie până sus la cornişa turlelor, rememorând şi prelucrând vechi crestături în lemn şi broderii naţionale, împrumutând însă elemente asiatice şi occidentale. O impunătoare torsadă constând în împletirea a trei elemente –simbol al Sfintei Treimi – desăvârşește complexul arhitectonic al bisericii. Hramul este sărbătorit de Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gura de Aur) la 30 ianuarie. Alături de ctitori, la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, îşi dorm somnul de veci cărturarul voievod Dimitrie Cantemir şi primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza. Pentru ca Biserica Sfinţii Trei Ierarhi să-şi dezvăluie şi frumuseţea interioară ar trebui să mai aşteptăm ceva timp. Pentru noi, timpul de aşteptare nu pare mare, am putea să-l umplem schimbând primele impresii însă, ghidul nostru Ioana decide să pornim mai departe. Dăm încă o dată ocol Bisericii “Trisfetitelor” şi parcă frumuseţea exterioară îndulceşte un pic amărăciunea de a nu găsi biserica deschisă.

La cinci minute de mers cu autocarul prin însoritul şi liniştitul Iaşi se află Mănăstirea Golia. Chiar prin faţa zidului înalt ce are tăiat în el poarta mare de intrare, două tramvaie cochete, unul vopsit în roşu şi altul în albastru, poartă spre treburile lumeşti de zi cu zi oameni ce locuiesc în Iaşi. Noi astăzi însă suntem pelerini şi avem bucuria, ca în miezul unei zile de lucru, să putem pătrunde dincolo de poarta Mănăstirii Golia.

Lăcaşul de cult este numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor. Hramul mănăstirii este ”Înălţarea Domnului”. Despre vechea biserică, de care este legat numele familiei Golia, nu se ştiu prea multe date cu privire la arhitectură, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul al XVI-lea. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de fiul să Ştefăniţă, se deosebeşte în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldoveneşti atât ca formă de construcţie cât şi ca arhitectură. Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc şi bizantin.

Un călugăr ne întâmpină şi ne spune ca după ce intrăm în biserică să mergem să vizităm expoziţia de icoane vechi ce se află în turn, dar să nu uităm să vizităm şi casa în care a locuit puţină vreme Ion Creangă.

În biserică se lucrează la renovarea picturii. Schelele sunt peste tot, mirosul de vopsea se simte puternic, dar înaintând către altar descoperi de-o parte şi de alta a uşilor împărăteşti icoanele Mântuitorului Hristos şi a Maicii Domnului cu Pruncul. Lăsăm şi aici, la picioarele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului, o rugăciune şi gândul ne spune că trebuie să revenim să vedem frumuseţea picturii ce tocmai acum începe să se desăvârşească.

Ieşim în curtea mănăstirii. Zidul înalt ce înconjoară mănăstirea nu poate acoperii etajele superioare ale unor blocuri aflate în apropiere. Aşezământul eclezial de la Golia se prezintă, în marele oraş, ca o fortăreaţă medievală ce a reuşit să păstreze în interiorul ei o lume plină de linişte. Poţi să-ţi odihneşti ochii pe verdele grădinilor, să admiri frumuseţea florilor, să te gândeşti la tihna cu care se trăieşte într-o căsuţă acoperită de iederă sau să-ţi faci o poză drept amintire în faţa casei în care a locuit temporar şi Ion Creangă cât a fost diacon la Golia.

Timpul alocat unei mănăstiri nu este niciodată suficient pentru pelerinul însetat de cunoaşterea locului în care se află, aşa că fiecare alege ce să facă în minutele care îi mai rămân libere după ce se închină în sfânta biserică. Câteva poze în curte, câteva la casa în care a locuit pentru scurtă vreme Ion Creangă şi plecăm mai departe.

Pe versurile lui Mihai Eminescu străbatem câteva cartiere ale Iaşului şi, trecând pe lângă plopii fără soţ, atâţi cât au mai rămas, ne îndreptăm către Mănăstirea Bucium.

Autocarul ne lasă la poarta mănăstirii. O pornim pe un drum pietruit ce urcă cu o pantă lină printr-o livadă de meri. Aici, la Mănăstirea Bucium, a fost vremea culesului. Totuşi, cei care ştiu că un măr pe zi ţine doctorul departe, se abat în livadă şi reuşesc să culeagă câteva fructe dintre cele lăsate probabil pentru pelerini, de cei ce nevoiesc în mănăstire. Şi pentru că „dar din dar se face Raiul” culegătorii noştri oferă mere şi celorlalţi.

Mănăstirea Bucium a fost întemeiată de ieromonahii Nifon şi Nectarie în 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Biserica –paraclis are hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Pictura a fost realizată de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină şi a fost finalizată în 1967, atunci când a fost resfinţită şi biserica. La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromiţa care acum se află la Sfântul Munte Athos. Ctitorii Mănăstirii Bucium i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului pe care vroiau să o doneze Schitului Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post şi rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei însă chipul Maicii Domnului nu reuşea să-l picteze. Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mică şi nu la Muntele Athos. Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză şi s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-l ierte de păcate şi să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi şi a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat şi nefăcut de mână omenească.

Biserica –paraclis nu impresionează prin măreţia construcţiei. Este o biserică de dimensiuni mici, zugrăvită în alb la exterior însă, deschizând uşa micuţă de lemn, „alergi”cu bucurie către icoana Maicii Domnului - Prodromiţa ce te primeşte cu blândeţe. În biserică sunt două icoane ale Maicii Domnului -Prodromiţa: cea care te întâmpină în pridvor şi ce de pe catapeteasma bisericii. Lumina în pridvor, filtrată de vitralii, pătrunde prin trei geamuri zvelte şi astfel eşti ajutat să-ţi odihneşti privirea şi sufletul cu chipul blând al Maicii Domnului. Deasupra geamurilor zvelte sunt câteva becuri sub formă de flacără de lumânare ce răspândesc cu siguranţă, la ceas târziu de noapte, o lumină caldă. In naos lumina zilei pătrunde doar prin patru fante din turla bisericii, iar candelabrul e pregătit cu lumânări firave de ceară ce aşteaptă să fie aprinse pentru a purta în lumină, spre Dumnezeu, rugăciunile călugărilor. Simţim smerenia tuturor Sfinţilor. Aducem închinare Sfintelor Icoane de pe catapeteasmă. Şi continânuâdu-ne rugăciunea, unii în genunchi, alții aşezându-se în strană, vegheaţi de Sfintele Icoane aici, în Biserica Tuturor Sfinţilor, pacea dulce a lui Hristos, pe care ţi-o doreşti în fiecare clipă a vieţii, ţi se aşterne în suflet. Este atâta linişte şi timpul nu mai curge. Încetişor, pe rând, ieşim din mica bisericuţă.

La pangarul bisericii, pe lângă obiectele cu specific duhovnicesc ce ne vor aminti de trăirile din Biserica Tuturor Sfinţilor, cumpărăm şi miere, apicultura fiind, alături de tâmplărie, o activitate cotidiană desfăşurată de cei 11vieţuitori ai mănăstirii în răstimpul dintre rugăciuni.

Autocarul ne poartă din nou pe lângă cei patru plopi fără soţ şi apoi începe să urce una dintre cele şapte coline ale oraşului. Urcăm spre Mănăstirea Cetăţuia. Pe partea stângă a drumului, şirurile de viţă de vie frumos aliniate ne amintesc că este vremea mustului dulce.

În parcare privim frumoasa panoramă ce se deschide privirii şi care va dispărea odată cu trecerea noastră dincolo de poarta mănăstirii.

Mănăstirea Cetăţuia, a fost ridicat de Gherghe Duca, Domn al Moldovei, în a doua sa domnie (1668-1672). În curte, alei multe din piatră, străjuite de un gard viu viguros tăiat la milimetru de călugării ce au drept ascultare printre altele activităţile legate de grădinărit, te conduc către biserica ce are hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, către fosta casă domnească transformată în muzeu, către Sala Gotică în care a funcţionat o renumită tipografie de limbă greacă, către corpul de chilii sau către turnul clopotniţă. Interiorul locaşului de cult este compartimentat în pridvor, pronaos, naos şi altar. În interiorul bisericii, pe partea dreaptă, se găseşte şi mormântul ctitorului Gherghe Duca. Biserica a fost pictată în 1673, în frescă, de meşteri aromâni, fraţii Mihai şi Gheorghe Dima din Ianina (Grecia) ajutaţi de zugravii români Nicolae „ zugravul cel bătrân” şi Ştefan care lucraseră şi la pictarea Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi.

Mănăstirea Cetăţuia emană forţă, drept urmare ne-am grupat şi noi pe una din aleile de piatră pentru o poză de grup că doar „unde-s mulţi puterea creşte”.

Mănăstirea Hadâmbu este ultimul lăcaş de închinare din prima zi de pelerinaj. Este şi locul unde vom da răgaz trupului să se odihnească până a doua zi. Autocarul urcă uşor „în pădurea Iaşilor, la Dealu Mare” locul care i-a fost dăruit de voievodul Gherghe Ghica boierului grec Iani Hadâmbu în 1659 pentru a construi o biserică cu hramul Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu. Însă până a ajunge la poarta mănăstirii ai de străbătut Drumul Crucii din Moldova. Sunt 14 troiţe ce amintesc de cele 14 opriri ale Mântuitorului Hristos pe drumul spre Golgota.In parcarea din faţa mănăstirii este ridicată, din mozaic o icoană impresionată a Maicii Domnului.

Ansamblul mănăstiresc vechi cuprinde biserica, stăreţia veche, zidul de incintă (cu trei turnuleţe de colţ rotunde) şi turnul-clopotniţă prin care se face intrarea în incintă. La mănăstirea Hadâmbu au vieţuit mai multe generaţii de călugări până în anul 1863. Monahii greci au fost obligaţi să părăsească mănăstirea şi complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 de ani. Mănăstirea Hadâmbu a fost reînfiinţată abia în anul 1937, aici stabilindu-se primii călugări români. Nici călugării români nu au stat prea mult deoarece, în urma Decretului nr. 410/1959 mănăstirea a fost desfiinţată. Aflată pentru a doua oară în părăsire, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990. După redeschiderea mănăstirii s-au construit mai multe clădiri printre care o biserică nouă cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, un arhondaric de dimensiuni mari, o stăreţie, un agheasmatar, un magazin bisericesc, un muzeu, o fermă zootehnică, un bazin cu apă, trei fântâni şi un zid de incintă. La mănăstirea Hadâmbu vieţuieşte o obşte de 10 călugări, care împleteşte rugăciunea cu activităţile gospodăreşti.

La ora la care am ajuns noi, în biserica nouă, deşi nu era niciun mirean, se săvârşea Vecernia. Şi oare de câte ori nu se întâmplă în mănăstiri, ca preoţi, călugări şi măicuţe să se roage şi să-i mulţumească lui Dumnezeu fără ca măcar un singur mirean să fie în biserică. Am intrat cu toţii şi nimeni nu s-a simţit stingher pentru că, în orice casă a lui Dumnezeu, chiar dacă păşeşti pentru prima dată, îţi sunt atât de dragi toate: icoanele, picturile ce-o împodobesc, Mântuitorul Hristos răstignit pe cruce în Sfântul Altar, mirosul de tămâie. După vecernie am mers în biserica veche să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Această icoană a fost pictată în anul 1938 de către preotul romaşcan Octavian Zmău. Icoana o înfăţişează pe Maica Domnului cu Pruncul, într-un mod aparte, Pruncul fiind ţinut pe mâna dreaptă a Maicii Domnului şi nu pe cea stângă aşa cum este în toate celelalte icoane. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni a rămas neatinsă într-un năprasnic incendiu izbucnit în ianuarie 2003 în care au ars 28 de chilii. Ulterior această icoană a fost ferecată în argint. În diferite ocazii din această icoană a izvorât mir.

Biserica ce adăposteşte Icoana făcătoare de minuni este micuţă. Deşi este mănăstire de călugări, în biserică o măicuţă, căreia abia îi simţi prezenţa, se roagă şi citeşte acatistele lăsate de cei care au trecut pe aici. Şi au fost mulţi cei care au venit să aducă mulţumire Maicii Domnului pentru că la picioarele Icoanei făcătoare de minuni este o grădină de flori. Sunt coşuleţe cu flori frumoase, discrete, în culori calde. Iniţial am intrat pe rând în mica bisericuţă apoi ne-am strâns cu toţii la rugăciune. Părintele Mircea şi Ionuţ au început să cânte tropare şi imnuri de slavă pentru Maica Domnului şi pentru Dumnezeu. Ce trăire intensă şi ce bucurie. Trăirile acelea nu pot fi relatate în cuvinte pentru că nu există cuvinte care să descrie ceea ce s-a petrecut în sufletele noastre în Sfântul lăcaş. Părintele ghid din mănăstire ne-a povestit apoi despe Mănăstirea Hadâmbu, despre grozăvia incendiului, despre cele patru Icoane făcătoare de minuni. Da, în această mănăstire sunt patru Icoane Făcătoare de Minuni: trei ale Maicii Domnului cu Pruncul (una în bisericuţa în care ne aflăm, una în biserica mare, una în paraclisul de la demisolul bisericii mari) şi una a Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi ne-a invitat să luăm cina şi ne-a spus că în mănăstirea Hadâmbu se ţine slujbă în miez de noapte. Pe rând, am adus închinare Sfântului Ioan Botezătorul a cărui icoană făcătoare de minuni se află într-un turn al zidului ce înconjoară biserica veche.

Cu un sfert de oră înainte de miezul nopţii unii dintre pelerini pornesc spre biserica mare. Trupul este obosit însă paşii devin din ce în ce mai rapizi pentru că ştim cu toţii că noi, simpli mireni, destul de rar ne rugăm la miezul nopţii. Rugăciunea de la miezul nopţii, atunci când cerurile se deschid, făcută în comuniune-preot, călugări şi mireni-este înălţătoare pentru suflet. La final, părintele care a slujit a rostit o rugăciune de dezlegare. Întotdeauna, pentru noi, oamenii simpli, rugăciunea de dezlegare este o binecuvântare. Avem atâta nevoie de ea. Era demult trecut de miezul nopţii dar oboseala nu se mai simte, pentru că trupul fiecăruia avea în el un suflet mai curat.

E vineri dis de dimineaţă şi la vremea unui răsărit de soare splendid aflăm că nu vom mai pleca aşa cum era stabilit ci vom sta la slujba Sfintei Liturghii. Pornim cu bucurie spre biserică. Se citeşte încă Acatistul Sfintei Cruci. Apoi suntem părtaşi la Sfânta Liturghie. Înălţător începem ziua. S-au dat acatiste pentru vii şi adormiţi. Şi nu au fost doar acatistele scrise de pelerini cu cei dragi lor ci au fost şi acatiste pe care prieteni sau colegi de servici te-au rugat să le laşi în locuri în care simţi tu că-ţi este bine. Şi peste tot pe unde am trecut, că am stat sau nu la slujbă, erau lăsate acatiste. S-au cumpărat acatiste. Şi nu doar unul pe care să-l citeşti ci, s-a cumpărat acelaşi acatist în 20 de exemplare pentru a fi dăruit prietenilor care nu au putut să te însoţească în acest pelerinaj. Credinţa se trăieşte în comuniune şi, cu siguranţă, în acest pelerinaj am fost cu mult mai mult de 40 de pelerini.

Prima oprire din ziua a doua a fost la Mănăstirea Probota. De sus, picături mici de ploaie ne cădeau pe chip, limpezindu-ne privirea pentru a ne putea bucura mai mult de frumuseţile ce ne erau pregătite.

Mănăstirea Probota a fost construită în anul 1530 de către domnitorul Petru Rareş. Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei, aici aflându-se mormintele domnitorului Petru Rareş şi Ştefan Rareş, al Doamnei Elena Rareş şi ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei. Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior cât şi în exterior. Numele meşterilor nu se cunosc. Iniţiativa de a picta pereţii exteriori ai mănăstirilor din nordul Moldovei a aparţinut domnitorului Petru Rareş. De-a lungul a câtorva decenii, începând cu Biserica Sfântu Gheorghe din Hârlău (1530) şi încheind cu Biserica Voroneţ (1547), un număr de 15 biserici moldave au fost împodobite cu fresce de o rară frumuseţe. Biserica Mănăstirii Probota a fost zugrăvită în exterior în anul 1532 din iniţiativa vărului lui Petru Rareş, egumenul Grigore Roşca. Fiind cea de-a doua biserică pictată la exterior din ciclul iniţiat de domnitor, ea nu a beneficiat încă de o deplină cunoaştere a tehnicii de către meşterii zugravi, fapt ce a condus la degradarea treptată a frescei. Din cauza ploilor şi a zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a şters în mare parte.

În anul 1993 s-a reînfiinţat Mănăstirea Probota dar cu obşte de maici. În interior, biserica este împărţită în cinci încăperi: pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar. În pridvor, o măicuţă cu chipul luminos şi vocea blândă ne întâmpină şi ne povesteşte despre biserica mănăstirii ce are hramul Sfântului Nicolae. Picturile din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareş, dar ele s-au păstrat originale doar în pridvor şi pronaos. Pe pereţii pridvorului şi pronaosului sunt pictaţi sfinţii prăznuiţi de Biserica Ortodoxă (sinaxarul). În data de 7 decembrie este pictat Sfântul Ambrozie. Am rămas plăcut surprinşi pentru că, deşi Mănăstirea Probota este mai puţin cunoscută, când priveşti pictura interioară ce împodobeşte biserica, gândul îţi zboară la vestitele mănăstiri moldave - Suceviţa, Moldoviţa. Voroneţ. Par, sau poate chiar sunt, mănăstiri surori. În anul 1993, UNESCO a inclus biserica Sfântul Nicolae din Mănăstirea Probota, împreună cu alte şase biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Suceava (Sfântul Ioan cel Nou) şi Voroneţ ) pe lista patrimoniului cultural mondial.

În pridvorul bisericii stau alături icoane pe lemn şi ouă frumos încondeiate realizate în atelierul de pictură din cadrul mănăstirii. Maicile din mănăstire desfăşoară o activitate socială concretizată în oferirea de mâncare caldă unor bătrâni şi familii nevoiaşe din satul Probota.

Păşim în curtea Mănăstirii Vorona. În anul 1968 Mănăstirea Vorona se redeschide cu obşte de călugăriţe. De 46 de ani curtea mănăstirii şi prispele chiliilor au avut timp să fie primenite cu flori dintre cele mai delicate, mai colorate şi mai încărcate de parfum. Când păşeşti pe aleile dintre flori se simte tihna, frumuseţea, simplitatea şi puritatea credinţei pe care poate doar la bunici am mai întâlnit-o, când duminica, dis de dimineaţă, se primeneau cu hainele cele bune şi porneau cu bucurie spre biserica din sat să trăiască împreună Sfânta Liturghie.

În incinta mănăstirii sunt strânse la un loc trei biserici:biserica de zid cu hramul Adormirea Maicii Domnului ctitorită de paharnicul Iordache Panaite între anii 1793-1803, biserica de piatră cu hramul Naşterii Maicii Domnului construită de arhimandritul Rafail, stareţul mănăstirii, în anul 1835 şi biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae construită de acelaşi stareţ în anul 1836 şi care este aflată în cimitirul mănăstirii.

În acest colţ de Rai, în biserica cu hramul Naşterii Maicii Domnului ne-am închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

În drumul spre izvorul cu apă curată binecuvântat de icoana Maicii Domnului cu Pruncul am aruncat o privire spre grădina de legume frumos îngrijită de măicuţe. „Cere şi ţi se va da!” Am cerut şi am primit o floare delicată cu parfum suav ce va putea fi admirată în curtea bisericii noastre.

Tot în incinta mănăstirii este păstrată o casă mică pe al cărui perete este amplasată o placă de marmură cu următoarea inscripţie:” În această chilie a mănăstirii Vorona a vieţuit, între anii 1929-1931, ca frate de mănăstire, Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul României.”

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou fost construită în perioada 1514-1522. Domnitorul Bogdan la III-lea al Moldovei, fiul lui Ştefan cel Mare a început construcţia bisericii însă, acesta a fost ridicată numai până la nivelul ferestrelor datorită trecerii voievodului la cele veşnice în anul 1517. Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 1522 de fiul lui Bogdan, Ştefăniţă Vodă. Biserica are hramul Sfântul Mare Mucenic Gherghe. În anul 1859, domnitorul Petru Şchiopul a mutat aici moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Biserica Mirăuţi (fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei). Biserica nu are gropniţă (camera mormintelor), ctitorii ei fiind înmormântaţi la Putna. Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât şi în exterior. Numele meşterilor nu se cunosc. Din frescele exterioare păstrate se mai desluşesc doar câteva pe peretele de sud, mai adăpostit de vânt şi ploi. Dintre frescele păstrate pe latura sudică Arborele lui Iesei sau Genealogia Mântuitorului nostru Iisus Hristos încadrat de-o parte şi de alta de către chipurile a câte şapte filozofi din antichitate ca Platon şi Aristotel.

Racla din lemn de chiparos în care se păstrează moaştele Sfântului Ioan cel Nou a fost îmbrăcată în 12 plăci de argint care înfăţişează scene din mucenicia Sfântului.

„Având în minte bunătăţile, pe care vrei să le dobândeşti, mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, înţelepţeşte ai răbdat toate schingiuirile, ruperile şi sfâşierea cărnurilor; pentru aceea tiranul, umplându-se nebuneşte de şi mai multă mânie, şi răcnind ca o fiară sălbatică, a poruncit ca iarăşi să fi bătut. Iar când se făceau acestea, tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!” (Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava Condacul al 6 –lea).

Ne închinăm la Sfintele Moaşte şi părintele care prelua acatistele noastre a dorit să ne facă o rugăciune de dezlegare. Chiar acolo, în faţa moaştelor Sfântului Ioan cel Nou am plecat genunchii sufletului şi ai trupului.

„Împodobite fiind cu harul de tot felul de minuni cinstitele şi sfintele tale moaşte, mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, toţi drept credincioşii le cinstesc şi le sărută. Pentru aceea tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, Stăpânul tuturor, mijloceşte acestora, de la Dânsul în viaţa acesta sănătate trupească şi în veacul ce va să fie mântuirea sufletească, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!” (Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava Condacul al 11 –lea).

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat, construit în perioada 1602-1609 de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh. Mănăstirii Dragomirna deţine o biserică unicat în România pentru proporţiile sale neobişnuite. Este cea mai înaltă şi cea mai strâmtă biserică întemeiată vreodată. Pereţii săi nu sunt pictaţi dar sunt decoraţi cu gravuri din piatră.

În curtea mănăstirii trandafirii te întâmpină la orice pas, iar frumuseţea şi eleganţa bisericii este copleşitoare. În biserica Mănăstirii Dragomirna găseşti Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Nu se ştie nici data şi nici numele celui care a dăruit această icoană mănăstirii, însă e imposibil să nu remarci chipul delicat al Maicii Domnului. În orice colţ al bisericii te-ai aşeza în rugăciune, simţi că Maica Domnului te urmăreşte cu privirea ei blândă şi caldă.

Poate că în „specificul” frumuseţii şi eleganţei bisericii, măicuţele ce vieţuiesc aici au printre îndeletniciri şi pe aceea de a produce cosmetice naturale - creme şi săpunuri cu parfum delicat.

Tristeţea despărţirii de Mănăstirea Dragomirna este amplificată de faptul că, deşi toaca ne cheamă la slujba de seară, noi nu putem rămâne. Cum este oare seara Sfintei Zi de Vineri în biserica Mănăstirii Dragomirna?

Mandilionul, chipul lui Iisus, imprimat pe un obiect de vestimentaţie este deseori pictat pe uşa naosului, pentru a reaminti oamenilor care pleacă din biserică cel mai important chip pe care trebuie să si-l amintească. Aici, mandilionul este plasat la ieşirea din mănăstire şi serveşte aceluiaşi scop.

Pornim spre Mănăstirea Sihăstria Putnei. Însă, fiind târziu, ne oprim înainte, pentru cina pelerinilor, în casele de oaspeţi ale Mănăstirii Putna. In drum spre Mănăstirea Sihăstria Putnei privim crucea luminată de pe Dealul Crucii. Cronicarul Ion Neculce istoriseşte astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea să fie zidită Mănăstirea Putna: „Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul.”

Data exactă a înfiinţării Sihăstriei Putnei nu poate fi stabilită cu certitudine. Potrivit istoricului, Sihăstria Putnei a fost întemeiată în timpul domniei Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, când cel dintâi vieţuitor al Sihăstriei cunoscut cu numele, un tătar încreştinat, călugărit apoi cu numele de Atanasie, a venit aici de la Mănăstirea Putna. În 1990 s-au început lucrările de refacere a schitului prin osteneala unor părinţi din Mănăstirea Putna. Biserica a fost construită din piatră de rău. Pictura este realizată în tehnică frescă, planul iconografic urmând erminia specifică bizantină. În exterior biserica nu este pictată. Doar în ocniţe sunt zugrăvite chipuri de sfinţi, iar deasupra uşii de la intrarea în biserică este pictată icoana hramului: Buna-Vestire. Biserica a fost sfinţită în 1996.

Sfântul Maslu se săvărşise, biserica era închisă însă la rugămintea Ioanei şi cu bunăvoirea monahilor am putut să aducem cinstire Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni ce este aşezată în partea stângă în naos. Tot în naosul bisericii, se află o altă icoană a Maicii Domnului, ce pe verso are pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. În biserică se află o raclă cu moaştele Sfântului Cuvios Sila, Sfântului Cuvios Natan şi Sfântului Cuvios Paisie, sfinţi care au vieţuit în aceste locuri. Pelerinul se poate închina şi la 60 de Sfinte Moaşte printre care lemn din Sfânta Cruce, moaştele Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Apostol Filip, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Muceniţă Varvara, Sf. Pantelimon, Sf. Cuvios Antim de la Secu.

Numărul tot mai mare de credincioşi şi spaţiul neîncăpător al bisericii au condus la înălţarea unei alte biserici, sfinţită în 2002 şi purtând hramul Izvorul Tămăduirii. Stranele din biserică sunt asemănătoare cu cele de la Muntele Athos şi permit să-ţi poţi rezema spatele şi atunci când stai în picioare. În paraclisul de la subsol, având hramul Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, există o copie a Giulgiului din Torino.

În faţa mănăstirii este funcţional un cămin de bătrâni, după exemplul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care a creat, în secolul al IV-lea, celebrele „vasiliade”. Slujirea persoanelor pe care le adăposteşte acest cămin reprezintă concretizarea în faptă a poruncii dragostei, pe care monahii sunt datori cu prisosinţă să o îndeplinească, pentru că ştiu că numai unind liturghia cu filantropia ei se arată într-adevăr iubitori de Dumnezeu şi de aproapele.

Sâmbătă dimineaţa străbatem grăbiţi curtea Mănăstirii Putna pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Mănăstirea Putna este prima şi cea mai importantă ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Lucrările de construcţie a bisericii au început în anul 1466 şi s-au terminat în anul 1469. În 1470 are loc sfinţirea Mănăstirii Putna, ceremonie întârziată de campania contra tătarilor, terminată cu victoria de la Lipnic. Biserica poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. De-a lungul veacurilor Mănăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări ca incendii, năvăliri şi ocupaţii străine, cutremure, dar toate aceste vicisitudini n-au putut întrerupe desfăşurarea vieţii monahale şi lauda adusă lui Dumnezeu.

La exterior biserica Mănăstirii Putna este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioară. Biserica este alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, groptniţa, naos şi altar. În gropniţă se află mormântul lui Ştefan cel Mare şi al soţiei sale Maria-Voichiţa. Din camera mormintelor trecerea către naos se face printre două coloane masive. Altarul este separat de naos printr-un iconostas din lemn de tei şi tisă, realizat în 1773. În partea stângă a naosului este icoana Maicii Domnului cu Pruncul făcătoare de minuni. Începând din anul 2001 fraţii Mihail şi Gavril Moroşan au lucrat la refacerea strălucirii picturii împodobind biserica cu frumoase chipuri, scene şi compoziţii pe fondul foiţei de aur.

In altarul bisericii sunt păstrate cu multa evlavie părticele din moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, Sfânta Ana - mama Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Alexandru, Sfântul Ierarh NectarieSfântul Ierarh Vavila, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mucenic Rafael, Sfântul Mucenic Ghedeon, Sfântul Serafim de Sarov şi degetul arătător al Sfântului Daniil Sihastru, iar în pronaos, craniul Sfântului Ierarh Ghenadie aşezat într-o frumoasă raclă sculptată.

Cum se trăieşte Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna nu poate fi descris în cuvinte. Mănăstirea Putna este o cetate a rugăciunii şi duhovniciei, unde generaţii întregi de monahi s-au nevoit să ajungă la desăvârşire, la cunoaşterea lui Dumnezeu. Sunt monahi tineri ce participă prin cântări psaltice la săvârşirea Sfintei Liturghii şi monahi cu trupul împovărat de ani dar suflet uşor cărora le este mult mai uşor să facă metanii decât să stea drepţi. Sunt monahi care vin, se aşează în genunchi îşi rostesc rugăciunea şi apoi se retrag. Iar ei ştiu că rugăciunea este principala lor slujire către omenire, căci lumea dăinuie prin rugăciune.

În drum spre renumitele mănăstiri moldave, Părintele Mircea ne povesteşte despre modul în care, în iunie 1992, Sfântul Sinod al B.O.R a hotărât canonizarea lui Ştefan cel Mare sub numele „Binecredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt”, cu data de pomenire 2 iulie.

Mănăstirea Suceviţa, cu hramul Învierea Domnului, a fost construită în ultimile decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movilă. Pictura realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni Ioan Zugravul şi fratele său Sofronie şi se păstrează în formă originală. Mănăstirea Suceviţa este ultima biserică moldavă zugrăvită la exterior într-o desfăşurare multicromă dominată de un verde crud, plin de viaţă.

Pictura exterioară a Mănăstirii Suceviţa este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldoveneşti cu pictură exterioară, fiind totodată şi singura care-şi păstrează latura de nord, unde este reprezentată scena „Scara virtuţilor”. Măicuţa care ne este ghid ne desluşeşte această reprezentare. Sunt treizeci de trepte, câţi ani a trăit Mântuitorul Hristos pe pământ înainte de a începe propovăduirea publică. Prima treaptă este lepădarea de lume iar cea de-a treizecea treaptă este nădejdea, credinţa şi dragostea. De-o parte şi de alta a scării sunt reprezentaţi îngerii ce îi ajută pe nevoitori dar şi diavolii care încearcă să-i tragă în jos sau să-i săgeteze pentru a-i determina să renunţe, indiferent cât de sus au ajuns. La capătul de sus al scării aşteaptă Hristos, pentru a-i primi pe cei ce au reuşit să urce scara virtuţilor spre Împărăţia cerurilor, iar omul ajuns în vârful scării se simte eliberat de patimi şi încărcat de pacea divină, revărsată din iubirea lui Dumnezeu.

Mănăstirea Moldoviţa, cu hramul Buna-vestire, înălţată de Petru Rareş în anul 1532 este o ctitorie nouă în apropierea alteia mai vechi ruinate. Distribuţia interioară a bisericii este cea obişnuită, incluzând un pronaos spaţios, aproape pătrat, urmat de camera mormintelor (o încăpere îngustă şi întunecoasă) şi apoi naosul, care repetă proporţiile pronaosului, prelungindu-se pe laturi cu cele două abside de nord şi de sud, iar la est cu încăperea semicirculară mai adâncită a altarului. Pe latura de nord a gropniţei, sub un baldachin construit din cărămidă tencuită, susţinut de coloane de piatră, se află mormântul episcopului Rădăuţilor, Efrem, fost egumen al Moldovei, îngropat aici în 1691.

Unul dintre punctele de atracţie ale Mănăstirii Moldoviţa îl constituie pictura exterioară (executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiţii.

Pictura interioară a fost realizată la cici ani după ridicarea bisericii. Tendinţa de umanizare a figurilor divine şi prezenţa simţămintelor profund omeneşti în multe din scenele cicluli evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldoviţa, care şi-au păstrat nealterate prospeţimea şi strălucirea culorilor.

Cei mai mulţi specialişti consideră că pictura de la Moldoviţa este realizată de zugravii coordonaţi de vestitul Toma de la Suceava, pictor de curte al lui Petru Rareş.

Mănăstirea Voroneţ, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost înălţată, cu voia Bunului Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Cuvios Daniile Sihastru şi prin osârdia Binecredinciosului Voievod Ştefan cel mare şi Sfânt din 26 mai până în 14 septembrie 1488 (trei luni şi trei săptămâni).

În 1547 i s-a adăugat pridvorul şi i s-a zugrăvit pictura exterioară sub privegherea Mitropolitului Grigorie Roşca, ce se odihneşte în pridvor. Încă de la început mănăstirea a fost binecuvântată cu călugări cu aleasă viaţă duhovnicească, în vremea Sfântului Cuvios Daniil Sihastru fiind o adevărată lavră a isihasmului românesc. În pronaos se află, străjuit de o candelă aprinsă, mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, ce a fost primul stareţ al mănăstirii. Viaţa monahală s-a întrerupt în anul 1785 după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe.

Mănăstirea Voroneţ este socotită „Capela Sixtină a Orientului” pentru marea frescă de pe faţada de vest, numită „Judecata de apoi”. De asemenea „albastru de Voroneţ” este considerat de specialişti unic în lume şi la fel de cunoscut ca roşul lui Rubens sau verdele lui Veronese.

Fresca „Judecăţii de apoi” este alcătuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc – având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, apare cumpăna care cântăreşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflet, în zona de nord Raiul iar în cea de sud iadul.

„Înfricoşătorul tablou al vămilor şi al judecăţii particulare află oarecare îmblânzire în cugetările mângâietoare ale Sfântului Ioan Damaschin, care scrie:

Bun fiind Dumnezeu, va mântui plămada mâinilor Lui, cu excepţia celor care de bună voie s-au adăugat numărului celor respinşi, care au încălcat rânduielile credinţei şi a căror parte de-a stânga, a celor întunecaţi, înclină foarte mult prin comparaţie cu dreapta. Luminaţii de Dumnezeu bărbaţi spun că, după ultima suflare, faptele omului se măsoară în acest chip:

1.Dacă partea de-a dreapta a cumpenei dreptăţii atârnă mai mult decât cea de-a stânga, atunci omul îşi va da sufletul său îngerilor buni.

2.Dacă cele două părţi sunt egale, atunci fără nicio îndoială, va ieşi biruitoare iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

3.Dacă se apleacă greutatea către partea cea de-a stânga, însă nu mult, îndurarea cea dumnezeiască împlineşte şi atunci cele neajunse (faptele bune-n.n.). Acestea sunt cele trei dumnezeieşti chipuri de măsură ale celui Preaînalt: dreapta judecată, iubirea de oameni, bunătatea cea fără de margini.

4.Dar dacă faptele cel rele atârnă cu prea mare greutate în partea cea de-a stânga, atunci Judecătorul hotărăşte pe bună dreptate o judecată pe potriva celor osândiţi - şi aceasta este cea mai dreaptă judecată.

Cea mai înfricoşătoare pedeapsă pentru acei oameni va fi să vadă în acele clipe cum Dumnezeu Îşi întoarce chipul bunătăţii Lui de la ei. Acest fapt este scos în evidenţă de următoarele cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur: Noi trebuie să ne temem nu întratât de focul cel nestins al gheenei, de straşnicele pedepse şi chinurile cele fără de sfârşit, cât pentru faptul că am scârbit pe preabunul nostru Domn şi ne-am făcut nevrednici de bunăvoinţa Lui. Tot astfel, şi înaintea Împărăţiei cerurilor trebuie să ne smerim, conduşi de dragostea cea dumnezeiască, ca să ne îndulcim de bunătatea Lui. Căci pe cât bunăvoinţa Domnului nostru Cel iubitor de oameni e mai de dorit decât Împărăţia cerurilor, tot pe atât, lipsirea de bunăvoirea Lui e mai înfricoşătoare decât gheena”.(Arhimandrit Arafim Alexiev –Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a).

Părintele Nicolae Steinhard, gândindu-se la dragostea lui Dumnezeu şi la mila cu care Acesta judecă pe om, spunea „ În fiecare zi, Dumnezeu stă un ceas pe scaunul dreptăţii şi 23 de ceasuri pe cel al milei”.

Mănăstirea Humora fost construită în anul 1530 de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Mucenic Gheorghe. În 1535, ctitorul a adus o echipă de meşteri zugravi care să asigure pictarea bisericii. Aşa cum arată analiza stilistică a picturii, echipa era formată din patru zugravi, fiecare având o personalitate artistică formată. Printre ei, există indicii că a participat şi Toma din Suceava, care se intitula „ zugrav de biserici şi curtean al Măriei sale Petru, voievodul Moldovei”. Potrivit obiceiului, ctitorul a clădit odată cu biserica şi chilii pentru călugări şi ziduri înconjurătoare. În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu a înconjurat ctitoria cu ziduri durabile de piatră şi a construit un turn masiv cu parter şi trei etaje. În anul 1783 autorităţile habsburgice au desfiinţat Mănăstirea Humorului. După unirea Bucovinei cu România (1918), biserica mănăstirii Humor a continuat să funcţioneze ca biserică de parohie, iar datorită frumuseţii artistice a fost integrată în circuitul artistic. Abia în 1991, Mănăstirea Humor a fost reactivată ca aşezământ monahal de maici.

Construită în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Stefan cel Mare, biserica Adormirea Maicii Domnului prezintă o serie de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ştefaniene. Este vorba de lipsa turlei de deasupra naosului, precum şi de prezenţa pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis ( în locul obişnuitului pridvor închis) şi a tainiţei, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor (în tainiţă se ascundea tezaurul bisericii în caz de primejdie). În gropniţă se află mormintele ctitorilor: marele logofăt Toader Buguiog şi soţia sa, Anastasia. Cele două morminte se află în nişe boltite amplasate în peretele sudic şi respectiv nordic al încăperii. Pe pereţii de deasupra nişelor se află pictaţi cei doi soţi (separat, nu împreună) îngenuncheaţi în faţa Mântuitorului Iisus Hristos şi a Maicii Domnului.

Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior şi în interior, cu picturi în frescă, ca şi bisericile Voroneţ, Suceviţa şi Moldoviţa. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanţei diferitelor nuanţe de roşu, culoare specifică acestei biserici. Din cauza intemperiilor, pictura exterioară a fost deteriorată parţial. Pictura de pe peretele nordic este cea mai afectată, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sfântului Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filozofi şi chipul stareţului Paisie. Pe peretele de vest estere prezentată Judecate de Apoi. Picturile de pe faţa sudică şi de pe abside sunt mai bine păstrate. Printre scenele reprezentate sunt cele 24 de strofe-scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Asediul Constantinopolului de către perşi în anul 625 (în cele trei scene perşii sunt înlocuiţi de turci), Viaţa Sfântului Nicolae, Rugul în flăcări precum şi Parabola Fiului Risipitor. Într-una din scenele din Asediul Constantinopolului este pictat un călăreţ care aruncă o lance spre unul dintre conducătorii armatei otomane. Zugravul Toma din Suceava i-a împrumutat chipul său acelui călăreţ. Pe abside sunt pictaţi heruvimi, serafimi, îngeri, profeţi, apostoli, ierarhi şi cuvioşi.

Mănăstirile moldave sunt ca nişte bijuterii pe care ctitorii lor, domnitori sau boieri, le-au lăsat moştenire generaţiilor viitoare. Confirmarea valorii inestimabile pe care aceste mănăstiri o au este dată de acordarea premiului Mărul de Aur de către Federaţia Internaţională a Ziariştilor. Premiul Mărul de Aur, pus la loc de cinste în muzeu Mănăstirii Moldoviţa, a fost acordat mănăstirilor din nordul Moldovei pentru valoarea lor în contextul artei şi culturii universale.

Peisajul pitoresc cu case bătrâneşti tihnite, cu fâneţuri „atărnate” pe dealuri, cu coceni de porumb făcuţi snopi la umbra cărora stau grămadă galbenii dovleci plăcintari, cu lemne puse sub formă de căpiţă aidoma fânului ne ajută să rememorăm cu bucurie locurile prin care am trecut şi apoi lasă răgaz sufletului să se pregătească pentru întâlnirea cu Marii Duhovnici ai neamului românesc: Părintele Ilarion Argatu, Părintele Justin Pârvu, Părintele Ilie Cleopa.

Biserica Sfinţilor Părinţi din Boroaia a fost ctitorită de Părintele Ilarion Argatu şi de fiul său, Alexandru. Biserica a început a fi zidită în anul 1924. S-a pus temelia de beton, adâncă de patru metri şi apoi, vreme de 22 de ani lucrările au mers foarte greoi din pricina unor probleme cu materialele de construcţie. Dorind să se apuce de lucru în 1948, părintele a fost împiedicat de autorităţile comuniste, care nu vedeau cu ochi buni pe niciun om râvnitor de asemenea lucrări duhovniceşti. Drept urmare Părintelui Ilarion Argatu i se va deschide un mandat de arestare, pe motivul binecunoscut în vreme, anume „instigare contra ordinii publice”. Vreme de 17 ani, părintele a stat ascuns, fie prin păduri, fie prin casele unor cunoscuţi, prin pivniţe şi poduri. În anul 1964, toate condamnările pe motive politice au fost anulate. În data de 13 februarie 1965, părintele este găsit de oamenii legii, din fericire însă mult prea târziu, acum era liber.

Părintele începe a ridica Biserica din Boroaia, cu binecuvântarea mitropolitului Iustin Moisescu, iar zidirea va dura din 22 iunie 1969 până în ziua de 2 mai 1970. Biserica a fost sfinţită în ziua de 21 mai 1977 primind drept hram Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi Înălţarea Domnului. Catapeteasma bisericii este din piatră. După moartea soţiei Părintele Ioan Argatu se călugăreşte luând numele de Ilarion, la Mănăstirea Antim şi la Mănăstirea Cernica. Părintele Ilarion Argatu a adormit în Domnul în ziua de 11 mai 1999 şi a fost înmormântat în pridvorul bisericii ctitorite de el însuşi. În luna mai a anului 2006, după trecerea a şapte ani de la adormirea Părintelui, trupul lui a fost dezgropat, după rânduială, spre a fi înmormântat în curtea bisericii, însă minunea a fost cutremurătoare: trupul Părintelui nu putrezise şi arăta precum Moaştele.

In Biserica din Boroaia aducem închinare Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului apoi plecăm genunchii la racla ce adăposteşte trupul Părintelui Ilarion Argatu.

„Sfeşnicul luminos al sufletului tău a fost într-o permanentă radiere duhovnicească cu marii duhovnici ai secolului 20: Paisie Olaru, Arsenie Boca, Sofian Boghiu, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu şi alţi părinţi îmbunătăţiţi, pe care numai tu îi ştii, fericite Părinte, amplificând, astfel, bastionul ortodoxiei româneşti, care şi acum se luptă cu întunericul timpurilor noastre-îndepărtarea de credinţa creştin-orodoxă a societăţii omeneşti. Pentru aceasta, îl preamărim pe Dumnezeul cel minunat între sfinţii Săi şi ţie îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că în vremuri grele, tu şi ceilalţi mari duhovnici aţi fost stâlpii ortodoxiei româneşti;

Bucură-te, că aţi răbdat multe ispite pentru a urca treptele înălţării duhovniceşti;

Bucură-te, că Părintele Cleopa, până s-a mutat la Domnul, ţi-a fost bun prieten şi duhovnic;

Bucură-te, că înainte de înmormântarea sa, de a-ţi lua rămas bun, la Sihăstria, ai fost foarte dornic;

Bucură-te, că de multe ori ai fost în primejdie de a fi otrăvit;

Bucură-te, că vrăjmaşii, lucrul acesta, foarte mult l-au dorit;

Bucură-te, că nu i-ai urât pe cei ce te-au pizmuit;

Bucură-te, că astfel, următor al Sfinţilor Părinţi a fi, te-ai dovedit;

Bucură-te, că demonii nu au putut să te mai rabde;

Bucură-te, că şi la dezgroparea ta, prin gura demonizatei, vrăşmaşul a strigat «  Argatu mă arde ! »

Bucură-te, făclie aprinsă în sfeşnicul slujirii lui Hristos ;

Bucură-te, că pentru toţi fii tăi duhovniceşti, ne eşti de mare folos;

Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ilarion, ocrotitorul şi tămăduitorul nostru minunat!” ( Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion Argatu Icosul al 11-lea)

Părintele Mircea l-a cunoscut îndeaproape pe Părintele Ilarion Argatu şi, la microfon, rosteşte câteva dintre poveţele lui, iar fiecare dintre noi avem sentimentul că ceea ce auzim este un răspuns la o întrebare personală.

„- Părinte, cum se poate mântui un om şi cât de grea este mântuirea?

- Mântuirea nu este grea dar nici uşoară. Ca să o poţi dobândi trebuie să nu scapi nimic din ce porunceşte Dumnezeu neîmplinit. Mântuitorul este întrebat de Sfinţii Apostoli: «Şi cine poate să se mântuiască? » la care, Mântuitorul, le răspunde «cele ce sunt cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu ». Adică, este atât de preţioasă mântuirea omului încât ar fi cu neputinţă s-o dobândească. Ştiind că mântuirea poţi s-o dobândeşti prin multă sârguinţă şi jertfă şi poţi într-o singură clipă s-o pierzi, datoria noastră este să ne sârguim, să ne luptăm, să nu stăm indiferenţi, să dorim mântuirea, să ne silim, ca Dumnezeu s-o facă cu putinţă. Clipa trebuie preţuită. Tâlharul de pe Cruce într-o clipă s-a mântuit, cu toate că o viaţă întreaagă a fost tâlhar. Sunt oameni care au dus o viaţă curată şi sfântă iar în ultima clipă a vieţii lor au căzut, au pierdut mântuirea. Dacă pe tot parcursul vieţii tale, diavolul, nu a putut să te ispitească şi să cazi, aşteptă să te prindă în ultima clipă a vieţii tale. De ce are răbdare şi aşteptă? Nu pentru că ar avea virtutea răbdării? Nicidecum! Nici pomeneală de virtute la el! De frică să nu te scape la mântuire. Şi o sută de ni dacă aşteaptă, aşteptarea nu se compară cu răul veşnic pe care ţi-l poate aduce căderea de la mântuire. Se teme de fericirea ta veşnică. Ca să vorbeşti de mântuire, îţi trebuie o viaţă. Sârguiţi-vă să dobândiţi Împărăţia lui Dumnezeu făcând dreptatea pe pământ. Dacă n-o faceţi în viaţa aceasta, aţi pierdut, pentru că este unica viaţă care ţi s-a dat pentru a câştiga o alta. Viaţa veşnică.” (Părintele Ilarion Argatu)

Mănăstirea Petru Vodă Paltin, în care vieţuiesc măicuţe, pare că este în acest colţ de Rai dintotdeauna. Însă piatra de temelie a bisericii mari a fost pusă în anul 2003. Pe fundaţia de piatră, o echipă de meşteri populari din Maramureş a construit biserica din lemn de brad. Aceiaşi meşteri populari au lucrat şi lemnul necesar celorlalte clădiri ale aşezământului. Planul Bisericii este treflat, cu două abside laterale, urmând linia arhitecturală a stilului maramureşean. Acoperişul cu streaşină largă şi cu partea din spate alungită într-un semicerc larg aminteşte de ctitoriile ştefaniene. Pereţii interiori au fost împodobiţi cu pictură de către pictorii Purice din Cernăuţi, în tehnica frescă, aparţinând stilului bizantin. Catapeteasma şi stranele au fost sculptate în lemn de stejar.

Biserica adăposteşte o raclă de preţ cu sfinte moaşte ale Şfinţilor: Sf. M.Mc. Pantelimon, Sf. Mucenic Iustin Martirul şi filosoful, Sf. Mc. Cristina, Sf. Mc. Natalia, Sf. M. Mc. Ecaterina, Sf. M. Mc. Justina, Sf. M. Mc. Tecla şi veşmântul Sf. Spiridon, precum şi ale unor mărturisitori căzuţi în închisoarea de la Aiud.

Sfinţirea Bisericii Mănăstirii Petru Vodă Paltin, cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost făcută pe 2 noiembrie 2008, la slujbă participând şi părintele Justin Pârvu, ocazie cu care a şi fost numit arhimandrit.

Simplitatea, amonia şi naturaleţea locului te fac să te gândeşti mai bine la lumea în care iţi duci viaţa zi de zi.

“Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie?

L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjeşte soţia după soţul plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile în loc să ne adune în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică.

Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul-sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta?” (Părintele Justin Pârvu – Ne vorbeşte Părintele Justin vol. II )

În biserica de lemn, o tânără măicuţă citeşte, în tihnă, acatiste.

Chiar în mănăstire, lângă biserică, este un cămin de bătrâni. Aici, la etajul al doilea, Părintele Justin Pârvu şi-a mutat chilia în ultimii trei ani de viaţă. Sunt două cămăruţe mici, cu puţin mobilier simplu şi cu multe cărţi sfinte. Ioana, ghida noastră, l-a întâlnit deseori pe Părintele Justin Pârvu şi îşi rezervă bucuria de a intra printre ultimii în chilia părintelui. Se aşează în genunchi şi îşi reazămă fruntea de braţul fotoliului. Ioana primeşte o binecuvântare.

Natura oferă multe remedii, iar măicuţele de la Mănăstirea Petru Vodă Paltin cunosc acest lucru, drept urmare, la poarta mănăstirii, există un loc amenajat special de unde poţi cumpăra tincturi, creme şi uleiuri produse în laboratorul mănăstirii.

Este deja întuneric şi drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă este în construcţie. La un moment dat apare o problemă şi, după o atentă evaluare a situaţiei, şoferul Mihai consideră că este mai bine să coborâm şi să mergem pe jos.

“Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să-i sprijine pe cei slabi“.(Ne vorbeşte Părintele Justin vol. II )

In drum spre Mănăstirea Petru Vodă se lucrează asupra sufletelor noastre. In întunericul lăsat, pe un drumeag ce şerpuieşte prin pădure, cu două sau trei lanterne firave, nevăzând la mai mult de 1 metru, în fiecare suflet începe să se înfiripeze sentimentul de a oferi protecţie celui de lângă el. Se formează grupuri, grupuri şi fiecare are de dăruit ceva aproapelui său: o vorba de încurajare, o rugăciune spusă în gând, un braţ oferit drept sprijin doamnelor pentru care mersul pe jos este un efort. Părintele Mircea trece pe la toate grupurile şi se asigură că nimeni nu e singur. De la grupul din faţă răzbate, până la noi, încurajarea “Dumnezeu este cu noi!” E sâmbătă, ceas târziu de seară, iar d-na Doina Bejan mărturiseşte că părem a fi creştini ce merg să ia Lumină în noatea Sfintei Invieri.

Din spate vine un microbuz. Noi, cei din ultimul grup ne suim. Nu mergem mult şi alt grup se zăreşte în luminile farurilor. Îi preluăm şi pe ei. Microbuzul este aproape plin. Dar noi suntem mulţi înşiruiţi pe drum şi încă un grup de cinci doamne se zăreşte pe marginea drumului. Analizăm situaţia în funcţie de starea de oboseală a fiecăruia. Se fac schimbări: trei doamne urcă în microbuz, două june coboară. Acum că suntem patru, într-o echipă nou formată, începem să schimbăm impresii despre “marea aventură”. Nici una dintre noi nu ştie cât de lung e drumul. Dar asta nu contează că doar suntem pe drum spre mănăstire. Din spate se simt iarăşi faruri de maşină. Este autocarul. Şoferul Mihai şi Ionuţ iau decizia cea bună: opresc. Nu ne mai ducem fiecare la locurile noastre ci stăm în faţă pe primele scaune. În câteva minute ajungem. Suntem cu toţii regrupaţi în parcare, lângă autocar.

În zonă nu a existat niciodată un aşezământ monahal, dar după revoluţia din 1989, credincioşii au dorit şi au solicitat înfiinţarea unei mănăstiri în satul Petru Vodă. Sarcina înfiinţării mănăstirii, a ridicării construcţiilor şi organizarea obştei şi-au luat-o doi monahi din mănăstirea Secu. Unul dintre aceşti monahi a fost Părintele Justin Pârvu.

Născut în 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, judeţul Neamţ, a îmbrăcat rasa monahală în 1936, la schitul Durău fiind hirotonisit preot la 22 de ani. A participat împreună cu Divizia 4 Vânători de Munte la luptele din cel de-al doilea război mondial ajungând până la Don. După lăsarea la vatră, urmează seminarul din Roman, absolvindu-l în 1945, an în care a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani închisoare, pedeapsa prelungindu-se până în 1964. După ieşirea din închisoare, părintele Justin Pârvu a slujit ca monah la Mănăstirea Secu şi Bistriţa. În 1992 a început construcţia la Mănăstirea Petru Vodă, mănăstire unicat în România, fiind dedicată martirilor din temniţele comuniste.

În curtea Mănăstirii Petru Vodă, chiar lângă Biserică se află mormântul Părintelui Justin Pârvu. Un mormânt simplu străjuit de o cruce de marmură albă.O clipă în care cândva Părintele Justin, cu chipul blând dădea o binecuvântare, este păstrată în poza ce stă pe cruce.

“Anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneţii care mi s-au adăugat, au însemnat durerile si necazurile acestui popor. Dacă tu nu te mai gândeşti doar la tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutăţile aproapelui. Aşa că la 92 de ani, trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt 25 de ani, fie că sunt 45 de ani. Şi anii pentru mine nu mai sunt ani… Noi dirijăm timpul în raport cu nevoinţa noastră faţă de Dumnezeu. Sfârşitul lumii este sfârşitul nostru, pentru că păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu. Şi cu cât te nevoieşti mai mult pentru celălalt cu atât eşti mai tânăr.“ (Ne vorbeşte Părintele Justin vol II)

Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil este o construcţie din grinzi de lemn, pe fundaţie de beton. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră aşezată la răsărit. Este separat de naos prin catapeteasma din lemn de stejar, care urcă până la zidul care coboară de la bolta altarului. Naosul, cu absidele puţin conturate, se delimitează de pronaos prin zidul care vine de la marginea pereţilor spre centru, unde lasă o deschidere largă de 4 m. Pe naos este o turlă mare, deschisă, în formă octogonală, luminată de patru ferestre. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare zid. Pronaosul, destul de spaţios, primeşte de asemenea lumină de la o fereastră aflată pe zidul din sud şi alta pe cel din nord. Pridvorul închis este spaţios, luminat de o fereastră fixată pe peretele vestic. Intrarea în pridvor se face prin partea sudică, pe o uşă de lemn de stejar sculptată. În biserică, inclusiv în pridvor, sunt aşezate strane din lemn de stejar sculptat. Pictura bisericii este realizată în tehnică tempera de pictorul Mihai Gabor din judeţul Neamţ.

Aşa este: intrarea în pridvor se face prin partea sudică, pe o uşă de lemn de stejar sculptată. Pe peretele vestic al pridvorului sunt aşezate strane din lemn de stejar sculptat. În prima strană de lângă uşă este întotdeauna un călugăr în rugăciune. In faţa lui, dincolo de uşă sunt puse spre închinare icoana Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi icoana unicat de la Aiud cu Maica Domnului care are mâinile înălţate în rugăciune, mângâind pe toţi cei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste. Pe peretele de nord al pridvorului, într-un baldachin se află pusă spre închinare Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Este icoana ce-ţi întâmpină privirea când intri pe uşa pridvorului. În pridvor, în stranele din apropierea icoanei Maicii Domnului câteva măicuţe citesc acatistele lăsate de credincioşi. Datorită luminii ce se revarsă din cele patru colţuri ale pridvorului simţi că sufletul începe să se îndepărtează de lumesc şi poate păşi cu smerenie în pronaos. De-o parte şi de alta a deschiderii largi dintre naos şi pronaos în două racle sunt puse spre cinstire Sfinte Moaşte. În strana din dreptul raclei din partea dreaptă a pronaosului este întotdeauna un călugăr adâncit în rugăciune. Paşii te poartă spre naos. La Mănăstirea Petru Vodă, sâmbătă seara până în ceas târziu de noapte se face slujbă de priveghere. Ca mirean, simţi că nu poţi sta prea mult în naos pentru că sufletul tău nu este curat şi smerit aşa cum ar trebui să fie. Până ajungi să te închini în faţa icoanei Mântuitorului Hristos, a celor două icoane cu Maica Domnului cu Pruncul şi să laşi acatistul la uşa altarului privirea îţi stă plecată. Apoi, te retragi în pronaos şi îţi pleci genunchii.

Suntem chemaţi la masă şi după aceia pornim către camerele de oaspeţi, aflate în afara mănăstirii unde vom fi găzduiţi. O parte din pelerini se întorc la slujba de priveghere.

Pronaosul nu este luminat. Îţi pleci genunchii sufletului. Îndrăzneşti să priveşti chipul Mântuitorului Hristos şi al Maicii Domnului. În naos oare cântă oameni sau îngeri ?

“... mănăstirile sunt niște oaze pentru rugăciune, mângâiere şi mântuire a poporului creştin ortodox. Mănăstirile însemnă rugăciune.” (Ne vorbeşte Părintele Justin vol. I ).

Pentru mântuirea sufletului lucrăm cu puţină rugăciune (ca timp şi ca trăire), cu puţină faptă bună faţă de aproapele, cu puţină smerenie. Cu mult mai multă râvnă lucrează, pentru mântuirea sufletelor noaste, prin sfaturi şi prin rugăciune părinţi duhovnici, monahi şi măicuţe.

In viaţa de zi cu zi ar fi bine să ne schimbăm trăirile: să ne ocupăm de lucrurile lumeşti dar sufletul să ne fie într-o continuă rugăciune. Pare imposibil. Numai să vrem şi vom fi ajutați pentru ca “Toate le pot întru Hristos Cel ce mă întăreşte”.

Este duminică, ziua Domnului. Pornim dis de dimineaţă pentru a ajunge la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria. Începem să rostim Rugăciunea de dimineaţă. Drumul care aseară ne-a pus atâtea probleme este mult mai uşor de trecut acum pe lumină.

Ne depărtăm de Mănăstirea Petru Vodă. Chipul Părintelui Justin Pârvu îţi spune cu blândeţe: In credinţă nu există cale de mijloc. ESTE BINE să faci în toate vrerea lui Dumnezeu. La Mănăstirea Petru Voda se nevoiesc în rugăciune călugări asceţi. Gândul zboară către Mănăstrirea Prislop. Chipul Părintelui Arsenie Boca îţi spune tranşant: In credinţă nu exista cale de mijloc. TREBUIE să faci în toate vrerea lui Dumnezeu. La Mănăstirea Prislop se nevoiesc în rugăciune măicuţe blânde. Aşa le aşează Bunul Dumnezeu pe toate.

Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 de către marele vornic Nestor Ureche, tatăl marelui cronicare Grigore Ureche, împreună cu soţia sa Mitrofana pe locul unei mici sihăstrii, numită atunci „Schitul lui Zosima”, aşezământ întemeiat în anul 1564. Aceştia ctitoresc mănăstirea de piatră, în formă de cetate dreptunghiulară, cu biserica mare în mijlocul zidurilor, căreia îi aşează drept hram Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Icoana Maicii Domnului denumită „Cipriota” o icoană îndeobşte cunoscută ca făcătoare de minuni, este aşezată în biserica cea mare din Mănăstirea Secu, alături de o altă nepreţuită comoară, Moaştele Sfântului Ierarh Varlaam al Moldovei. Icoana Maicii Domnului a fost dăruită de către domnitorul Vasile Lupu renumitul cărturar al vremii, Sfântului mitropolit Varlaam al Moldovei, ca semn de preţuire deosebită, în anul 1647. Numele icoanei se trage din faptul că icoana este adusă de domnitor din Insula Cipru, unde este posibil să fi fost pictată între anii 1541-1546.

Mitropolitul Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Mitropolitul cu viaţa sfântă a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe şi pentru vieţuirea sa în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei cu zi de pomenire la 30 august. Ajungem la Mănăstirea Secu în timp ce se citeşte Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.

„Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi cei ce-I cântăm: Aliluia!” (Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Condacul al 8-lea)

Preţ de câteva minute rostim o rugăciune, aprindem o lumânare şi lăsăm acatiste.

Mănăstirea Sihăstria a fost întemeiată în 1655 când episcopul Ghedeon de Huşi construieşte prima biserică pe care o înzestrează apoi cu chilii şi cele de trebuinţă. Vremurile vitrege care au urmat şi mai ales desele incursiuni ale tătarilor au făcut ca schitul Sihăstria să ajungă într-o stare aproape de ruină. Lucrările de refacere au început abia în anul 1824. În anul 1837 se construieşte din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. In vara lui 1941 un incendiu necruţător mistuie paraclisul de lemn şi o parte a chiliilor. În anul 1942 Părintele Cleopa este ales în postul de locţiitor de stareţ.

Biserica centrală având hramul Naşterea Maicii Domnului este de dimensiuni reduse, cu o singură turlă aşezată pe naos. Atât interiorul cât şi exteriorul bisericii sunt lipsite de bogata ornamentaţie întâlnită la marile ctitorii voievodale. Vechea pictură în tempera degradându-se în urma incendiului din 1941, biserica a fost pictată integral în interior în frescă, între anii 1985-1988.

Paraclisul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” a fost construit în anul 1946, în locul vechiului paraclis mistuit de foc. Redus ca dimensiuni, paraclisul conţine un mare volum de pictură şi scluptură în lemn. Ceea ce ridică şi mai mult valoarea artistică a paraclisului este, fără îndoială, pictura în ulei din interior, opera călugărului Irineu Protcenco. În paraclis se află icoana Maicii Domnului înlăcrimată.

Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla a fost finalizată în anul 1999, iar pictura interioară s-a terminat în anul 2004. Sfânta Teodora de la Sihla a fost aleasă ca ocrotitoare a bisericii, mai întâi pentru faptul că sfânta, fiind nou canonizată, în anul 1992, nu avea nicio biserică închinată ei, iar apoi din dorinţa de a aduce aici sfintele sale moaşte care se află acum la Kiev.

Când am ajuns nu începuse Sfânta Liturghie. Drept urmare, până să intrăm în Catedrală am mers Să aducem închinare Mântuitorului şi Maicii Domnului la icoanele din biserica centrală şi din paraclis.

Am urcat apoi spre mormântul Părintelui Cleopa. Pe crucea de marmură albă, într-un medalion, chipul Părintelui Cleopa, mare duhovnic şi predicator, ne priveşte pe toţi cei ce aprindem o lumânare.

„Nu se poate spune în câteva cuvinte viaţa lui smerită, ascultarea lui, tăcerea, rugăciunea şi nevoinţa lui de de zi şi noapte. Pe lângă acestea, era înzestrat de Dumnezeu şi cu o memorie deosebită, având o clară şi adâncă înţelegere a tuturor lucrurilor.

Studii deosebite nu avea, decât doar cele câteva clase primare. Adevăratele studii le-a făcut însă în cei zece ani de ascultare la oile schitului pe munte, care i-au format o adevărată universitate duhovnicească.

Acolo în urma oilor, în seninul nopţilor şi în sânul curat al naturii, acolo a învăţat el tainele Sfintei Scripturi, a deprins cuvintele Sfinţilor Părinţi şi a practicat o curată viaţă călugărească. De la oi a învăţat blândeţea, din cărţi adâncul învăţăturii, de la izvoare bucuria lacrimilor, din murmurul codrilor dulceaţa sfintei rugăciuni”. (Părintele Ioanichie Bălan)

Lângă mormântul Părintelui Cleopa se află mormântul Părintelui Paisie Olaru, un mare duhovnic al Moldovei şi mormântul Ieroschimonahului Onufrie Frunză, un părinte al tăcerii, al lacrimilor şi al meditaţiilor duhovniceşti.

Ne întoarcem la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla. La Sfânta Liturghie, astăzi 28. 09.2014, se citeşte Pescuirea minunată (Ev. Luca 5, 1-11) „Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.” În icoana de pe catapeteasma Catedralei, Mântuitorul Hristos este înconjurat de cei mai vestiţi pescari de oameni: Sfinţii Apostoli. Şi pentru că cei mai vestiţi pescari de oameni s-au ridicat la cer, Dumnezeu a hărăzit ca fiecare generaţie de aici de pe pământ să aibă Părinţi Duhovnici.

Preotul rosteşte: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, sfânta jertfă cu pace a o aduce”.

„Luaţi, mâncaţi: acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”

„Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”.

Sfântă clipă este aceasta. Sfântă şi înălţătoare.

Timpul nu stă în loc deşi ţi-ai fi dorit. Sfânta Liturghie se sfârşeşte. La mănăstiri, după Sfânta Liturghie, preotul nu miruieşte ci aşează în căuşul palmei tale câteva bucăţele de anafură.

După ce ne-am primenit sufletul suntem poftiţi să avem grijă şi de trup. Deşi simplă, mâncarea de la mănăstire are o savoare deosebită.

Înainte să ne despărţim de Mănăstirea Sihăstria urcăm treptele către chilia Părintelui Cleopa. Două cămăruţe simple cu multe icoane şi unde, alături de câteva obiecte de îmbrăcăminte personală, sunt aşezate extrem de multe metanii. Una cu siguranţă lipseşte pentru că acolo sus, în cer, Părintele Clopa o parcurge nod cu nod atunci când se roagă pentru noi.

„Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne aşteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viaţa aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des şi prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre”. (Părintele Ilie Cleopa - Predici la duminicile de peste an)

În autocarul ce ne duce spre casă ne copleşesc amintiri. Au fost zile de poveste. O poveste adevărată trăită la intensitate maximă clipă de clipă. Povestea a început în corabia Catedralei Mitropolitane din Iaşi cu Binecuvântarea Supremă a Mântuitorului Hristos. Timp de patru zile, de sus, din cer, Sfinţi şi Părinţi Duhovnici au aruncat, pentru noi, mreje. Nu am mai rătăcit pe valurile vieţii ci am intrat cu bucurie în mrejele lor. Sufletele noastre au fost trase cu blândeţe spre Dumnezeu şi au făcut paşi siguri pe calea mântuirii. Povestea s-a sfârşit în corabia Mănăstirii Sihăstria, cu Jertfa Supremă a Mântuitorului Hristos care S-a răstignit din nou pe Cruce pentru păcatele fiecăruia dintre noi.

Acum, la final, Părintele Mircea dăruieşte fiecăruia o cărticică „Descoperirea Sfintei Liturghii - Minunile care se petrec în timpul Sfintei Liturghii”. Părintele Mircea este Părintele Duhovnic hărăzit de Dumnezeu pentru noi. De fapt, povestea nu s-a terminat la Mănăstirea Sihăstria. Ea continuă duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Dumnezeu ne aşteaptă. Dacă vrem să trăim mereu adevărul din minunata poveste depinde doar de fiecare dintre noi.

E cale lungă până la Bucureşti. E timpul ca fiecare dintre noi să dea glas, cu şi mai multă emoţie ca la început, trăirilor, mulţumirilor şi impresiilor. Ne-am întâlnit cu Sfinţii, am şoptit rugăciuni de mulţumire şi de cerere, am văzut unde s-au nevoit mari Părinţi Duhovniceşti. Şi toate acestea ne-au luminat sufletul. Cum a fost ?

Gânduri adunate la întoarcerea din pelerinaj.

În pelerinaj spre Moldova

Dis de dimineaţă ne-am adunat,

La ora 6 am plecat,

În autocar elegant,

Cu şofer devotat,

Cu ghid bine documentat,

Cu preot mare duhovnic orator

Şi de Dumnezeu iubitor.

Cu dascăl tânăr şi elegant

Cu un suflet devotat.

Toate bune şi frumoase

Dorim să aducem prinoase

Prin acatiste şi rugăciuni,

Căci ştim că sfinţii fac minuni

Că la mănăstiri minunate,

Vom afla veşti bune de toate.

Sufleteşte vorbind

Vom învăţa să trăim, să iubim.

Să dăm slavă mereu oricând

Cât vom trăi pe acest pământ

Slavă lui Dumnezeu pentru toate

Să ne dea Domnul sănătate şi iertare de păcate.

Cum să mă rog la Sfânta Parascheva?

Ajută sfântă la toţi care vin,

Ajută sfântă la fiecare pelerin.

Cum să opresc timpul în această clipă

Să nu mai fac nicio risipă

Emoţiile mă copleşesc.

Şi nu mai pot să gândesc.

Eşti protectoarea Moldovei

Şi-a noastră, a tuturor

Mă apucă deja un mare dor

Când o să mai vin?

Să te revăd, să-ţi mulţumesc

Şi să te slăvesc.

O sfântă iubită, nădejdea tuturor

Îţi mulţumim că exişti.

La Mănăstire la Hadâmbu

Încerc să spun cuvântul

De o sfântă mănăstire,

Ce-i lăsată pe vecie

Cu straşnică stăreţie.

Cu icoane minunate

De Maica Fecioara lăsate.

Cu aur şi argint ferecate,

Cu puteri şi minuni nelimitate,

De Domnul Iisus binecuvântate

Pentru pelerini lăsate.

Să se închine cu nădejde şi sfială

Că vor avea mare mântuială

Sănătate, spor în toate,

Şi iertare de păcate.

O icoană de Dumnezeu lăsată

Este a Sfântului Ioan Botezătorul

Ce l-a iubit pe Mântuitorul.

Mergi frate, nu mai sta

Că acolo ai ce vedea,

Ce vedea şi povesti

Pentru a te mântui.

Documentar realizat de

Corina Nicolae si Ana Maria Vasilățeanu

22 mai 2017 – Doamna Aneta Stan va fi președintele juriului Festivalului. Preselecția candidaților va avea loc joi 31 mai 2018

Mai 22, 2018
Alături de îndrăgita artistă Aneta Stan, din juriul Festivalului vor mai face parte doamna Monica Ghiurco de la TVR, Pr. Marius Dumitrescu, asistent universitar la catedra de muzică a Facultății de…

8 mai 2018 – Șoferul implicat într-un accident rutier în zona liceului Dinu Lipatti nu are legătură cu parohia noastră

Mai 08, 2018
Începând cu data de 2 mai 2018, urmare incidentului relatat abundent de către presă, potrivit căruia un șofer a luat pe capota mașinii sale un tânăr angajat pe trecerea de pietoni în traversarea…

2 mai 2018 – Aniversarea vârstei de 30 de ani a cântărețului bisericii: Ionuț Postolache

Mai 02, 2018
Duminică 29 aprilie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt de felicitare la adresa domnului Ionuț Postolache, cântărețul bisericii noastre, cu prilejul…

1 mai 2018 – Programul pastoral al parohiei pe luna mai

Mai 02, 2018
 Așa după cum a fost anunțat, la începutul fiecărei luni va fi publicat programul pastoral al parohiei noastre, care cuprinde evenimente importante din viața parohiei: sărbători religioase, sărbători…

25 aprilie 2018 – A VIII-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc duminică 3 iunie 2018

Apr 25, 2018
A VIII-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc în data de 3 iunie 2018, orele 16.00, în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie și va avea, ca și anii…

14 aprilie 2018 – Veniți cu noi în «Caravana copilăriei», dedicată copiilor orfani de Valea Screzii

Apr 13, 2018
Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie organizează sâmbătă 14 aprilie 2018, «Caravana copilăriei», Ediția a VI-a. Această acțiune încheie campania social filantropică “Să ajutăm printr-un…

14 aprilie 2018 – Doamna Teodora Stoica a împlinit 90 de ani

Apr 13, 2018
”Este pentru prima dată în viața mea, când îmi aniversez ziua de naștere chiar în ziua Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată” – a declarat astăzi doamna Teodora Stoica, profund emoționată, la…

8 aprilie 2018 – O nouă prezentare a pâinii sfințite, denumite "Sfintele Paști", distribuită credincioșilor

Apr 10, 2018
La inițiativa preotului paroh Mircea Uță și cu aprobarea Consiliului Parohial, s-a luat hotărârea ca începând de anul acesta, pâinea sfințită, denumită "Sfintele Paști", să fie distribuită în…

8 aprilie 2018 – Sfintele Paști: Hristos a înviat !

Apr 10, 2018
Pentru al zecelea an consecutiv, o delegație a Patriarhiei Române a adus în țară Sfânta Lumină coborâtă peste Sfântul Mormânt de la Ierusalim, sâmbătă la ora 14.15. Astfel și cele câteva mii de…

5 aprilie 2018 – Atelierul de încondeiat ouă din Joia Mare, prezentat la TVR

Apr 06, 2018
A V-a ediție a Atelierului de încondeiat ouă, organizat de parohia noastră în Joia Mare, s-a bucurat de prezența a 25 de copii și tineri, care s-au întrecut în măiestria încondeierii ouălor. La orele…

2 aprilie 2018 – Programul liturgic din Săptămâna Patimilor

Apr 02, 2018
 Luni 2 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Marți 3 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Miercuri 4 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Joi 5 aprilie,…

1 aprilie 2018 – Duminica Floriilor. Ședința Consiliului și Comitetului Parohial

Apr 02, 2018
Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Părintele profesor Ene Braniște afirma că această sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la…