Conform unui clasament realizat de jurnaliştii de la Gândul și publicat pe 17 martie 2014 într-un material intitulat „Harta moaştelor din România care atrag cei mai mulţi credincioşi”, parohia noastră se numără printre cele mai vizitate locaşuri de cult din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, din punctul de vedere al interesului exprimat de credincioşi pentru sfintele moaşte, în cazul de faţă pentru moaştele Sfântului Ambrozie. Prezentând „Lista celor mai importante sfinte moaşte”, jurnaliştii de la Gândul au inclus Biserica Parohiei Apărătorii Patriei II, unde se află moaştele Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului, printre cele mai vizitate locaşuri de cult din zona Bucureşti/Ilfov şi din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

31 decembrie 2018 – Rugăciunea mea de la sfârșit de an

Ian 17, 2019
Doamne Dumnezeule, Domnul timpului și al veșniciei, tu ești cel de azi și de mâine, eşti trecutul și viitorul. La sfârșitul acestui an eu îți mulțumesc pentru tot ceea ce am primit de la Tine.…

25 decembrie 2018 – Cinstirea familiilor Ciocârlan și Zahiu, implicate anul acesta în mod deosebit în proiectele pastorale parohiale

Ian 17, 2019
Cu ocazia Anului Centenar, a împlinirii a 70 de ani de la zidirea bisericii parohiale, precum și cu prilejul prăznuirii Nașterii Domnului, la propunerea membrilor Consiliului și Comitetului…

25 decembrie 2018 – Program liturgic și cultural în Ziua de Crăciun

Ian 17, 2019
În ziua de Crăciun, în an Centenar, la biserica noastră a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii, un program cultural, la care au participat copii, tineri şi adulți din parohie, slăvind pe…

23 decembrie 2018 – Colindători de la Chișinău la parohia noastră

Ian 17, 2019
Duminică după Sfânta Liturghie, un grup de tineri basarabeni, din Chișinău, Republica Moldova, studenți teologi la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca, au venit să-i colinde pe enoriașii parohiei…

17 decembrie 2018 – Cete de colindători au pornit prin parohie la colindat

Ian 16, 2019
Ca și anii precedenți, enoriașii parohiei noastre, copii, tineri și adulți, s-au grupat în mai multe cete de colindători pentru a umbla la colindat, în preajma sărbătorii Crăciunului. Prima ceată de…

10 decembrie 2018 - A V-a ediție a Atelierului de creație de steluțe de Crăciun, va avea loc în zilele de sâmbătă, 15 şi 22 decembrie 2018

Ian 16, 2019
Sâmbăta, 15 şi 22 decembrie 2018, începând cu orele 10.00, în biserica parohiei noastre va fi organizată a V-a ediție a Atelierului de creație de steluțe de Crăciun, intitulat «Așteptându-l pe Moș…

7 decembrie 2018 – Realizarea unui presepiu reprezentând scena Nașterii Domnului

Ian 16, 2019
Şi anul acesta, un grup de enoriași ai parohiei noastre, coordonat de doamna Mihaela Ciocârlan, a realizat , în tinda bisericii parohiale, scena Nașterii Domnului. Au fost folosite mai multe…

7 decembrie 2018 – Lansarea Albumului de colinde «Colindăm Pruncului Iisus»

Dec 07, 2018
După oficierea Sfintei Liturghii, cu prilejul hramului comunității noastre parohiale, părintele Cosmin a ținut cuvântul de învățătură și apoi a făcut o prezentare a Albumului audio de colinde:…

7 decembrie 2018 – Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului – Hramul bisericii

Dec 07, 2018
Ca în fiecare an, pe 7 decembrie, parohia noastră își prăznuiește sfântul ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului. În seara zilei a fost oficiat Sfântul Maslu și slujba sfințirii…

1 decembrie 2018 - Calendarul pastoral al parohiei pe luna decembrie

Dec 07, 2018
Data Eveniment 1 S – Marea Unire 2 D – Aniversare zi de nastere dna Mihaela Ciocarlan 6 J – Sf. Nicolae. Concert colinde 7 V – Hram - Sfântul Ambrozie 9 D – aniversare zi de nastere dl. Gavrilă…

1 decembrie 2018 – Vernisajul expoziției de lucrări dedicate Marii Uniri, la parohia noastră

Dec 01, 2018
Comisia de cultură a Comitetului Parohial, în coordonarea doamnei Mihaela Popa, a organizat sâmbătă 1 decembrie 2018, la orele 12.30, vernisajul expoziției de lucrări executate de copiii și tinerii…

1 decembrie 2018 – Slujba de Te Deum oficiată în biserica parohială, cu prilejul Marii Uniri

Dec 01, 2018
Sâmbătă 1 decembrie 2018, la orele 10.00, clopotele bisericii noastre parohiale au răsunat îndelung in cartierul Berceni - Apărătorii Patriei, vestind împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la…