În timpul zborului de la Rio de Janeiro la Roma, urmare participării la Zilele Mondiale ale Tineretului (28 iunie 2013), Papa Francisc a răspuns la o serie de întrebări adresate de către jurnaliști, pronunțându-se și în legătură cu Biserica Ortodoxă.

„Bisericile ortodoxe au păstrat o Liturghie care este foarte frumoasă. Noi ne-am pierdut puțin simțul adorării. Acestea Îl cinstesc pe Dumnezeu și Îi cântă cântece de preamărire fără să țină seama de timp.
Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus „ex Oriente lux, ex Occidente luxus,” adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului și a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocșii au păstrat frumusețea lui Dumnezeu în centru. Când citim opera lui Dostoievski luăm contact cu spiritul Rusiei și al lumii răsăritene. Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului și de această lumină pe care o emană!”

Cine este Papa Francisc?

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost ales Papă la 13 martie 2013, în a doua zi a Conclavului Cardinalilor, în al V-lea tur de scrutin. Este al 266-lea Suveran Pontif, calitate în care este şi Episcop al Romei şi suveran al Statului Vatican. Şi-a luat numele de Francisc (în limba latină: Franciscus).

Primii ani. Jorge Mario Bergoglio s-a născut la 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei Bergoglio – tatăl, Mario José (lucrător la calea ferată), născut în Portacomaro (Provincia Asti), Piemonte, Italia, şi mama, Regina María Sívori (casnică), născută în Buenos Aires într-o familie de origine piemonteză-genoveză.

Educaţie. A absolvit Şcoala Tehnică nr. 27 Hipólito Yrigoyen, obţinând diploma de tehnician chimist, ulterior masteratul în chimie la Universitatea din Buenos Aires. La vârsta de 21 ani (în 1957) a decis să devină preot. A început studiile teologice la seminarul din Villa Devoto şi la 11 martie 1958 a intrat ca novice în Societatea lui Isus. A continuat la Seminarul Iezuit din Santiago de Chile, aprofundând studiul istoriei, literaturii, limbii latine şi eline, iar în 1960 s-a reîntors la Buenos Aires, unde a obţinut licenţa în filozofie (1963).

Între anii 1964 şi 1965 a fost profesor de literatură şi psihologie la Colegiul “Preacurata Fecioară Maria” din Santa Fe, iar din 1966 a predat aceleaşi materii la Colegiul “Mântuitorul Isus” din Buenos Aires. Între 1967-1970 a studiat teologia şi a obţinut licenţa în teologie la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului “San José” din San Miguel. A fost maestru de noviciat la Villa Barilari, San Miguel (1972-1973), profesor la Facultatea de Teologie şi, mai apoi, rector al Colegio Máximo şi paroh (1980-1986). La 31 iulie 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, ocupând această funcţie 6 ani.

Preoţie. A fost hirotonit preot tot într-o zi de 13 (decembrie, 1969). A făcut a treia probaţiune în oraşul Alcalá de Henares, Spania. A depus voturile pe viaţă în Societatea lui Isus la 22 aprilie 1973. A fost maestru de noviciat la Villa Barilari, San Miguel, în perioada 1972-1973 şi profesor la Facultatea de Teologie. La 31 iulie 1973, părintele general al iezuiţilor din acea perioadă, Pedro Arrupe, l-a numit superior provincial pentru Argentina, funcţie pe care a ocupat-o timp de 6 ani. În 1976 se instaurează o nouă dictatură militară în Argentina, marcată de prigoana împotriva clericilor, arestări, torturi, crime , în special legate de Mişcarea Preoţilor pentru Lumea a Treia. Bergoglio, ca provincial al iezuiţilor, îi avertizează asupra pericolelor la care se expun, încurajându-i şi apărându-i.

În 1980, a fost numit rector al seminarului din San Miguel, funcţie pe care a deţinut-o până în 1986. A petrecut apoi câteva luni la Facultatea de Filosofie şi Teologie din Frankfurt (în 1986) pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost chemat la Córdoba în calitate de director spiritual şi confesor. În Germania, la Augsburg, a fost profund impresionat de pictura în ulei “Maria Knotenlöserin” (“Maria care dezleagă nodurile”) a pictorului Johann George Melchior Schmidtner (1700); a adus o copie în Argentina, unde a devenit nucleul unei importante devoţiuni mariane (practicată în special de cei cu probleme mici şi numeroase), care s-a răspândit apoi în Brazilia.

Episcopat. La 20 mai 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires. La 27 iunie 1992 a fost consacrat Episcop în Catedrala din Buenos Aires. A fost numit Arhiepiscop coadjutor de Buenos Aires la 3 iunie 1997, devenind titular al Arhidiecezei la 28 februarie 1998, prin succesiune, la moartea Cardinalului Quarracino. El este primul iezuit care a ajuns Primat al Argentinei. La 6 de noiembrie 1998 a fost numit Ordinarius pentru credincioşii de rit oriental rezidenţi în Argentina şi care nu au un ierarh de ritul propriu. Potrivit Arhiepiscopului ucrainean catolic Sviatoslav Shevchuk, Bergoglio a fost instruit în liturghia bizantină de preotul greco-catolic salezian Stefan Czmil.

Motoul său episcopal este: Miserando atque eligendo (Iertând şi alegând).

Cardinalat. A fost creat Cardinal prezbiter la 21 februarie 2001, de către Papa Ioan Paul al II-lea, având ca biserică titulară San Roberto Belarmino. A asistat ca relator general la cea de a X-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (Vatican, 30 septembrie – 27 octombrie 2001). În Curia Romană, este membru al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, al Congregaţiei pentru Cler, al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Familie. A participat la Conclavul din 2005, a asistat la a XI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor (Vatican, 2-23 octombrie 2005) şi a fost ales membru al Consiliului post-sinodal. În cadrul Conferinţei Episcopale din Argentina a fost vicepreşedinte (2002-2005) şi preşedinte (2005-2011).

În 2007, la numai două zile după ce Papa Benedict al XVI-lea a dat Scrisoarea Apostolică Summorum Pontificum, Cardinalul Bergoglio a fost unul dintre primii Episcopi din lume care a răspuns afirmativ, instituind celebrarea săptămânală a Liturghiei tridentine la Buenos Aires. În calitate de Cardinal, Bergoglio este ataşat mişcării catolice conservatoare Comunione e Liberazione, aprobată de Biserică şi al cărei fondator este propus pentru beatificare; programul său este “educaţia creştină matură a tuturor membrilor săi şi colaborarea cu misiunea Bisericii în toate domeniile societăţii contemporane”.

În calitate de cardinal, Bergoglio s-a remarcat prin spiritul profund de umilinţă, grija faţă de cei pe care îi păstorea, în special pentru săraci, conservatorismul doctrinar. Este autorul cărţilor “Meditaciones para religiosos” (1982), “Reflexiones sobre la vida apostólica” (1986) şi “Reflexiones de esperanza” (1992). Nu a scris mult. Cuvântul său de învăţătură este însăşi viaţa sa.

Alegerea ca Suveran Pontif

Sub aspect tehnic, Conclavul Cardinalilor poate să aleagă orice bărbat botezat, catolic, pentru funcţia de Suveran Pontif, dar din 1378 încoace, Papa a provenit numai din rândul Cardinalilor. Termenul de “papabili” este utilizat neoficial în mass-media pentru Cardinalii care prezintă cele mai mari şanse de a fi aleşi, dar în ultimul secol, mai mulţi Papi au provenit tocmai dintre Cardinalii consideraţi ne-papabili: Papa Ioan al XXIII-lea în 1958, Papa Ioan Paul I şi Papa Ioan Paul al II-lea în 1978. La actualul Conclav, Cardinalii au declarat în mass-media că se doreşte un Papă caracterizat “prin sfinţenie personală şi pasiune”, cu “viziune globală, capacitate de a evangheliza şi abilitate de a guverna”. Mass-media a prezentat ca papabili aproximativ 30 de Cardinali.

Potrivit însă Agenţiei CNA, care a preluat informaţii din interiorul Vaticanului (personal angajat, inclusiv secretarul unui Cardinal), trei Cardinali prezentau şanse maxime de a fi aleşi: brazilianul Odilo Pedro Scherer, canadianul Marc Ouellet şi americanul Timothy Dolan. Cardinalul Bergoglio era printre papabili, dar se considera că, odată cu conclavul din 2005, şansa sa trecuse. Şi totuşi, la 13 martie, ora 19.06, după al cincilea tur de scrutin, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio a devenit al 266-lea Papă, luând numele papal de Francisc. Am urmărit cu emoţie, fiecare dintre noi, solemnitatea care a urmat. “Habemus Papam” a fost rostit de Cardinalul Jean-Louis Tauran.

Potrivit personalităţii sale, schimbările nu au întârziat să apară: în loc să primească felicitările Cardinalilor stând pe scaunul apostolic, aşa cum prevede ceremonialul, Francisc a rămas în picioare, în mijlocul lor. La prima sa apariţie ca Pontif la balconul Bazilicii San Pietro, a purtat reverenda albă, dar nu şi mozzetta [1] de iarnă, de culoare roşie, bordată cu blană albă de hermină, obicei care fusese reintrodus de Papa Benedict al XVI-lea. A preferat să poarte în continuare crucea pectorală de metal pe care a avut-o în calitate de Arhiepiscop de Buenos Aires şi nu crucea papală de aur. Iar înainte de a oferi miilor de pelerini din Piaţa San Pietro şi celor care urmăreau ceremonia prin intermediul mass-media binecuvântarea urbi et orbi, Papa Francisc a “încălcat” iarăşi tradiţia, când, după momente de tăcere în care puteai auzi “aripile” Sfântului Spirit asupra tuturor, ne-a spus “Buonasera”, ca unor fraţi şi surori, în spiritul Sf. Francisc. Şi apoi, emoţionanta cerere de a-l binecuvânta noi pe el – când Papa şi-a plecat fruntea în tăcere pentru a primi rugăciunea, binecuvântarea şi inima noastră.

Paşii peste tradiţie au continuat: a trimis înapoi, goală, limuzina papală, urcându-se în microbuzul Cardinalilor. În zilele următoare, spre surprinderea şi încântarea tuturor, Papa coboară în mulţime, este îmbrăţişat şi îmbrăţişează pelerinii, oferă binecuvântare şi cere de fiecare dată binecuvântarea şi rugăciunea fiecăruia dintre noi. “Papa Francisc electrizează mulţimea” – au scris ziarele. Şi aşa este.

Alegerea numelui

Pentru prima dată în istoria recentă un Papă îşi alege un nume care nu a mai fost purtat de nici unul dintre predecesorii săi (ultimul care a avut ca Papă un nume pe care nu l-au mai purtat predecesorii săi a fost Papa Lando, ales în anul 913, care nu şi-a schimbat de fapt numele după alegere). Iar acest nume este Francisc. Grija pe care, de la începutul sacerdoţiului său, Jorge Mario Bergoglio a avut-o pentru cei săraci, traiul modest pe care l-a dus şi dorinţa de a reforma Biserica în spiritul sărăciei, umilinţei şi iubirii, l-au făcut să îl aleagă patron pe Sf. Francisc de Assisi. În acelaşi timp, ne mai putem gândi şi la Sf. Francisc Xaveriu, misionarul iezuit din secolul al XVI-lea, care s-a remarcat printr-o incredibil de amplă muncă de evanghelizare desfăşurată în Goa, India, Indonezia, Japonia; la Sf. Francisc Blanco, unul dintre cei 26 martiri iezuiţi crucificaţi în secolul al XVII-lea la Nagasaki, şi la toţi cei 82 de sfinţi care poartă numele de Francisc.

La prima sa audienţă, din 16 martie 2013, Papa a precizat clar că şi-a ales numele în onoarea Sf. Francisc de Assisi, pentru că preocuparea sa majoră este pentru binele celor săraci. Reporterul John Allen remarca încă o dată că prin alegerea acestui nume, noul Papă transmite un mesaj clar Bisericii privind intenţia sa de a face “ca spiritul Bisericii, acela de a fi o comunitate umilă şi simplă de persoane egale şi însufleţite de iubire cu totul specială pentru cei mai năpăstuiţi ai lumii, să strălucească asupra tuturor”. Papa a amintit că momentul hotărâtor a fost atunci când, după ce a fost ales, Cardinalul Claudio Hummes l-a îmbrăţişat şi i-a şoptit: “Nu-i uita pe săraci”.

Papa Francisc a menţionat că i s-a mai sugerat, în glumă, numele de Adrian al VII-lea (datorită reputaţiei de reformator a Papei Adrian al VI-lea – 1522-1523), sau Clement al XV-lea, ca o mică “răzbunare” istorică, fiindcă Papa Clement al XIV-lea suprimase ordinul iezuit la 21 iulie 1773.

Signum Francisci

Pe stema Papei Francisc figurează mitra papală şi cele două chei ale Împărăţiei cereşti, care se referă la Sf. Petru, iar pe scutul albastru sunt reprezentate: în partea superioară, monograma IHS (Iesus Hominum Salvator = “Isus, Mântuitorul Oamenilor”), care este emblema Ordinului iezuit, înscrisă în roşu pe un soare auriu, radiant; litera H este străbătută de o cruce şi dedesubtul acesteia sunt trei cuie negre, simbol al celor trei voturi ale iezuiţilor; crucea însăşi este alcătuită din trei cuie – cu aceeaşi semnificaţie. În partea inferioară a scutului se află steaua în cinci colţuri, simbolul Fecioarei Maria, şi o plantă în formă de ciorchină, care este floarea de nard şi se referă la Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale. Pe stema papală figurează acelaşi moto din perioada episcopatului/cardinalatului: Miserando atque eligendo (“Iertând şi alegând”). Este un fragment luat dintr-o predică a Sf. Beda Venerabilul, în care era comentat textul evanghelic cu privire la chemarea lui Levi: Vidit ergo Iesus publicanum, et quia miserando atque eligendo vidit, ait illi, Sequere me – “A văzut Isus un vameş stând la masa lui şi, fiindcă l-a văzut cu ochii milostivirii şi l-a ales, i-a spus: ‘Urmează-mă’”.

Secretul Papei Francisc

Fiecare tânăr doreşte să ştie care îi este locul în lume. Fiecare adult doreşte să ştie dacă merge sau nu pe calea destinului său şi fiecare vârstnic îşi vede drumul parcurs ca pe o împlinire – sau nu. Dar “punctul de cotitură” al fiecăruia rămâne secret.

În sărbătoarea Sf. Matei (21 septembrie), în anul 1953, un tânăr cu nimic mai presus sau mai prejos de cei asemenea lui, s-a prezentat la confesional. Şi după Spovadă, o bucurie nemaiîntâlnită până atunci i-a cuprins inima: Domnul, cu infinita milostivire a iubirii, l-a privit şi l-a chemat la viaţa religioasă după exemplul Sf. Ignaţiu de Loyola. Tânărul avea 17 ani şi se numea Jorge Mario Begoglio. A intrat în Societatea lui Isus, a devenit preot, apoi Episcop, Arhiepiscop, Cardinal, şi acum Papă. Motoul său a rămas neschimbat de-a lungul timpului şi reflectă experienţa mistică pe care a trăit-o în ziua de Sf. Matei, când Domnul l-a privit şi pe el cu ochii milostivirii şi l-a ales.

Papa Francisc are, într-adevăr, un secret: întâlnirea cu Isus, “faţă către faţă”.

Starea de sănătate

La 21 de ani a suferit rezecţia lobului superior al plămânului drept, din cauza unei infecţii pulmonare, iar la 71 de ani a prezentat un episod de sciatalgie cu durata de câteva zile. Au fost singurele probleme de sănătate pe care le-a avut şi după care s-a remis complet. Starea generală este bună, iar stilul auster de viaţă şi exerciţiile fizice au contribuit la menţinerea ei.

Stilul de viaţă

Bergoglio a rămas “un preot umil, sobru, corect şi sărac” – după cum îl caracterizează unul dintre colegii săi de seminar. A locuit într-un apartament mic, utilat cu minimul necesar, gătindu-şi singur mâncarea, refuzând orice personal auxiliar. A refuzat de asemenea maşina de serviciu şi şoferul personal, preferând mijloacele de transport în comun, unde avea ocazia să asculte glasul celor a căror voce era. În timpul dictaturii militare a locuit cu unul dintre preoţi într-o cocioabă de la periferie, ca să-l poată apăra. Papa Francisc vorbeşte curent limba spaniolă (maternă), latina, italiana, germana, franceza şi engleza. Îi place muzica de operă, tangoul şi fotbalul.

Liniile generale ale învăţăturii

Primirea lui Isus şi respingerea deşertăciunii lumeşti. Chiar de la prima sa predică după ce a fost ales Papă şi în cuvântul adresat Cardinalilor, Papa Francisc a subliniat necesitatea de a merge în prezenţa lui Isus şi misiunea Bisericii de a-l face cunoscut, punând accentul asupra conceptului de “întâlnire cu Isus”. În cadrul audienţei acordate Cardinalilor în ziua de 15 martie, a spus: “Stimulaţi de celebrarea Anului Credinţei, cu toţii împreună, Păstori şi credincioşi, să ne străduim să răspundem cu fidelitate la misiunea din totdeauna: a-l duce pe Isus Cristos omului şi a-l conduce pe om la întâlnirea cu Isus Cristos Cale, Adevăr şi Viaţă, prezent realmente în Biserică şi în acelaşi timp în fiecare om. Această întâlnire îi face pe oameni să devină oameni noi în misterul Milostivirii, trezind în suflet bucuria creştină care constituie acel de o sută de ori mai mult dăruit de Cristos celui care-l primeşte în propria existenţă”.

El a subliniat în prima sa predică: “Dacă nu îl mărturisim pe Isus Cristos, lucrurile nu merg. Devenim un ONG care acordă ajutor, dar nu Biserica Mireasa lui Cristos”. Şi a adăugat mai departe: “Când cineva nu îl mărturiseşte pe Isus Cristos, mărturiseşte deşertăciunea lumească a diavolului… Atunci când mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului. Suntem lumeşti”. De altfel, tema respingerii deşertăciunii spiritului lumesc este laitmotivul învăţăturii de-a lungul întregului său sacerdoţiu. Înţelegând prin “deşertăciune lumească” dorinţa de “a se pune pe sine în centru”, Papa Francisc consideră că “acesta este cel mai mare pericol pentru noi, care suntem oameni ai Bisericii”.

Moralitatea ca răspuns la milostivirea Domnului. Cardinalul Bergoglio a vorbit despre moralitate ca o consecinţă a întâlnirii cu Isus şi a prezenţei continue a lui Isus în viaţa noastră. “Locul privilegiat al întâlnirii este alinarea rănilor produse de păcat prin milostivirea Lui”. În felul acesta, se naşte o nouă moralitate – nu printr-un “efort titanic de voinţă” ci “pur şi simplu ca răspuns la “surprinzătoarea, inimaginabila şi ‘nedreapta’ milostivire pe care ne-o dăruieşte El”. Aceasta nu înseamnă “să nu mai cazi niciodată”, ci “întotdeauna să te ridici din nou”, spunea el în biografia sa, intitulată “Iezuitul. Dialoguri cu Cardinalul Jorge Bergoglio SJ”.

Autorii acestei biografii, Sergio Rubín şi Francesca Ambrogetti, relatau că viaţa viitorului Papă s-a schimbat în urma experienţei mistice trăite la vârsta de 17 ani. “Mi s-a întâmplat un lucru ciudat… surpriza şi uluirea unei întâlniri… Aceasta este de fapt experienţa religioasă: uluirea de a-L întâlni pe Cel care demult te aşteaptă. Dumnezeu este cel care ne caută mai înainte de a-l căuta noi”. Răspunsul la milostivirea Domnului se regăseşte şi în motoul episcopal: Miserando atque eligendo.

Transformarea creatoare în noua evanghelizare. Tot pe vremea când era Cardinal, a insistat asupra “certitudinii că Sfântul Spirit dăruieşte Bisericii Sale, prin suflarea Sa puternică, atât curajul de a persevera, cât şi de a căuta noi căi de evanghelizare”. El vorbea despre “transformarea stilului pastoral” şi “revizuirea vieţii interne a Bisericii, astfel încât să iasă în întâmpinarea poporului credincios al lui Dumnezeu”, cu “mare creativitate”. Biserica nu poate aştepta pasivă sosirea celor care nu cunosc Evanghelia şi care “nu se apropie de structurile şi formele vechi, care nu corespund aşteptărilor şi sensibilităţii lor”. El solicită convertirea pastorală, de la o Biserică în care se impun regulile credinţei la Biserica în care se transmite şi se face uşor de acceptat credinţa. El afirma că misiunea de evanghelizare poate fi rezumată astfel: “Dacă cineva rămâne în Domnul, iese din sine însuşi… Credinţa înseamnă întotdeauna schimbare, înflorire, creştere”. Cheia evanghelizării este rolul laicilor.

Sărăcia. La o întrunire a Episcopilor din America Latină din 2007, Cardinalul Bergoglio afirma: “Trăim în cea mai inechitabilă parte a lumii, care s-a dezvoltat cel mai mult, dar a redus cel mai puţin sărăcia… Distribuţia inegală a bunurilor persistă, generând starea de păcat social strigător la cer şi care limitează posibilităţile de desfăşurare decentă a vieţii pentru atât de mulţi dintre fraţii noştri”. Cu fiecare ocazie (2002; septembrie 2009; mai 2010; 2011), Cardinalul Bergoglio sublinia inechitatea socială, sărăcia extremă, structurile economice injuste, formele moderne de sclavie (munca “la negru”, lipsa de locuinţe etc.), care reprezintă o violare a drepturilor omului. El a descris datoriile sociale ca fiind “imorale, injuste şi ilegitime” . “Există o anestezie zilnică pe care acest oraş ştie să o folosească foarte bine şi care se numeşte ‘mită’; cu această anestezie îşi amorţeşte conştiinţa; Buenos Aires este un oraş care prizează mita”.

Documentul de la Aparecida

Maltratarea copiilor, trafic şi prostituţie. În 2007, în calitate de Cardinal Arhiepiscop de Buenos Aires, Bergoglio a prezentat Papei Benedict al XVI-lea versiunea finală a Declaraţiei comune a Episcopilor din America Latină – cunoscută ca “Documentul de la Aparecida”, în care se denunţă maltratarea copiilor, prostituţia şi exploatarea lor, idei reluate în 2011: “În acest oraş (Buenos Aires)… femeile şi fetiţele sunt răpite şi supuse uzului şi abuzului propriului trup; demnitatea lor este distrusă. Trupul pe care Isus l-a asumat şi a murit pentru el are mai puţină importanţă decât trupul unui animal de casă. Un câine este îngrijit mai bine decât aceste sclave care sunt bătute şi călcate în picioare”.

Avort, eutanasie, controlul naşterilor, problema vârstnicilor. Bergoglio a încurajat clerul şi laicii să se opună atât avortului, cât şi eutanasiei, denunţând mişcarea “pentru libera opţiune” drept “cultură a morţii”. În calitate de Arhiepiscop a protestat public împotriva tentativei guvernului Kirchner de a institui distribuirea liberă a contraceptivelor. Documentul de la Aparecida accentuează importanţa Euharistiei şi a acceptării învăţăturilor Bisericii pentru contracararea “culturii morţii”. În continuare, se denunţă marginalizarea vârstnicilor, ca şi cum ar fi inutili – drept anticamera eutanasiei.

Homosexualitatea şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Bergoglio s-a opus căsătoriei între persoane de acelaşi sex, considerând-o “lucrarea diavolului”, iar din punct de vedere antropologic, “un pas real şi înfricoşător înapoi”, motiv pentru care şi-a atras represalii din partea guvernului, asupra lui şi a susţinătorilor săi. Preşedinta Cristina Fernández de Kirchner l-a acuzat în termeni duri, şi a catalogat atitudinea Bisericii drept caracteristică “Evului Mediu şi Inchiziţiei”.

Dialogul religios

Relaţiile cu Bisericile Catolice de rit bizantin. Arhiepiscopul Major greco-catolic ucrainean Sviatoslav Shevchuk relatează că Bergoglio a fost instruit de preotul greco-catolic salezian Stefan Czmil pe când studia la şcoala saleziană. Colegii săi povestesc că tânărul Jorge se trezea cu mult înaintea lor, ca să poată concelebra Sfânta Liturghie cu Stefan Czmil. Arhiepiscopul Sviatoslav Shevchuk afirmă că Bergoglio înţelege liturgia, riturile şi spiritualitatea Bisericii Greco-Catolice şi “a purtat întotdeauna de grijă Bisericii din Argentina”. A funcţionat în calitate de Ordinarius pentru Biserica Greco-Catolică pe durata arhiepiscopatului său la Buenos Aires, fiindcă rezidenţii catolici de rit bizantin un aveau un ierarh de ritul propriu.

Relaţiile cu comunitatea evanghelică protestantă. “A construi punţi, a arăta respect şi cunoscând diferenţele, a pune accentul pe ceea ce ne uneşte: divinitatea lui Isus, naşterea din Fecioară, învierea lui Isus, a doua Sa venire” – aceasta era atitudinea Arhiepiscopului Bergoglio faţă de evanghelici, menţionează Luis Palau, unul dintre liderii protestanţi de seamă din Argentina. Tot el confirmă că managerul financiar al Arhiepiscopiei de Buenos Aires era protestant, iar Bergoglio nu numai că îl onora cu prietenia şi încrederea sa, dar şi citeau Biblia şi se rugau împreună. Juan Pablo Bongarrá, preşedintele Societăţii Biblice din Argentina, confirmă faptul că Bergoglio nu numai că se întâlnea şi se ruga uneori în public cu protestanţii, dar îi şi ruga să se roage pentru el. Toate acestea, concluzionează Luis Palau, vor duce la diminuarea tensiunilor existente între catolici şi protestanţi.

Relaţiile cu alte comunităţi creştine. Episcopul anglican de Argentina, Gregory Venables, îl consideră pe Jorge Mario Bergoglio “un creştin devotat şi bun prieten al anglicanilor”. Preşedintele Bisericii Luterane Evanghelice din America apreciază public colaborarea lui cu luteranii din Argentina. De asemenea, Bergoglio a depus eforturi considerabile pentru apropierea între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. Rectorul bisericii ruse ortodoxe “Sf. Ecaterina” din Roma precizează că el “asista adeseori la slujba religioasă ortodoxă în Catedrala Bunei Vestiri din Buenos Aires” şi este recunoscut pentru eforturile de mediere între guvernul argentinian şi Biserica Ortodoxă, în favoarea acesteia.

Comunitatea evreiască. Legăturile strânse pe care le-a avu Cardinalul Bergoglio cu comunitatea evreiască din Argentina sunt bine cunoscute. Iată doar câteva exemple: în 1994, după atacul terorist de la AMIA (“Asociaţia Mutuală Israelită de Ajutor”) din Buenos Aires, care a ucis 85 de persoane, Bergoglio a fost prima personalitate publică semnatară a petiţiei prin care a fost condamnat atacul şi s-a cerut să se facă dreptate. Împreună cu preşedintele de atunci al Congresului Mondial Evreiesc, Israel Singer, şi membrii Congresului, a participat în anul 2000 la o amplă acţiune de distribuire a bunurilor către săraci în cadrul programului ebraico-catolic numit “Tzedaka”. În 2007 a asistat la serviciul religios de Rosch ha-Schana (Anul Nou evreiesc) la sinagoga din Buenos Aires, afirmând că, “asemenea unui pelerin, am venit să-mi examinez inima împreună cu voi, fraţii mei mai mari”.

Acţiunile la care a participat sau pe care le-a iniţiat împreună cu sau în cadrul comunităţii evreieşti sunt numeroase, inclusiv serviciul comemorativ pentru “Noaptea de Cristal”, pe care l-a celebrat la Catedrala din Buenos Aires în 2012 şi, tot în acelaşi an, în decembrie, s-a alăturat unui grup de clerici de diferite confesiuni care au mers să aprindă tradiţionalele lumânări de Hanukah în sinagoga din Buenos Aires, ca simbol al păcii, întoarcerii “acasă” şi al viabilităţii credinţei. Aşa cum afirmă Abraham Skorka, rectorul Seminarului Rabinic Latino-American din Buenos Aires, în cartea intitulată “Sobre el cielo y la tierra” (2011), care redă discuţiile purtate cu Arhiepiscopul Bergoglio pe diferite teme religioase şi politice, “Papa Francisc a menţinut şi a susţinut o relaţie foarte bună cu comunitatea vie şi activă din Buenos Aires”.

Comunitatea islamică. Liderii comunităţii islamice din Buenos Aires au salutat alegerea Cardinalului Bergoglio ca Papă, considerându-l o persoană deschisă dialogului şi “un prieten al comunităţii islamice”. Dr. Sumer Noufouri, Secretarul General al Centrului Islamic din Republica Argentina (CIRA), a subliniat că, date fiind acţiunile sale de până acum, “comunitatea islamică primeşte cu mare bucurie şi speranţă alegerea sa ca Papă, pentru dezvoltarea dialogului între religii” şi a adăugat că relaţiile între CIRA şi Bergoglio în decursul ultimilor zece ani au determinat edificarea unui dialog între creştini şi musulmani “cu adevărat semnificativ în istoria relaţiilor religiilor monoteiste din Argentina”.

Dialogul interreligios. Cardinalul Bergolio a afirmat că dialogul interreligios deschis şi plin de respect este o cale prin care toate părţile angajate să poată învăţa una de la cealaltă. În cartea “Sobre el cielo y la tierra”, menţionată mai sus, el spunea: “Dialogul a apărut ca formă de respect pentru o altă persoană, din convingerea că celălalt are ceva bun de spus. El presupune că există un spaţiu în fiecare inimă pentru punctele de vedere ale celuilalt, părerile şi propunerile lui. A purta un dialog implică receptare cordială şi nu condamnare apriorică. Pentru a purta un dialog este necesar să ştii cum să reduci tendinţa defensivă, să deschizi uşile casei şi să oferi căldura omenească”.

Disputa asupra insulelor Falkland/Malvine

În 2012, Cardinalul Bergoglio a afirmat că insulele Malvine aparţin Argentinei, iar britanicii au uzurpat proprietatea asupra lor. Imediat după alegerea sa ca Papă, primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, şi-a manifestat dezacordul în legătură cu afirmaţia menţionată, argumentând că locuitorii insulei, consultaţi printr-un referendum în martie 2013, au votat în favoarea dominaţiei britanice. Preşedinta Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, i-a cerut Papei să intervină pentru medierea conflictului anglo-argentinian.

Inaugurarea pontificatului

Într-o atmosferă caldă, de bunătate, duioşie şi simplitate, relevând puterea plină de iubire a Milostivirii Divine, s-a desfăşurat la 19 martie, în faţa a peste 200.000 de pelerini aflaţi în Piaţa San Pietro, ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, pe care am urmărit-o cu toţii în transmisiune directă. Au participat 200 de celebranţi şi peste 1200 de preoţi; au asistat 31 şefi de stat, 11 şefi de guvern – în total, 130 de delegaţii – şi 33 de delegaţii ale altor Biserici creştine. De altfel, s-a remarcat că pentru prima dată în istorie a participat primus inter pares al ortodoxiei, Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I. În 2005, Patriarhul ecumenic asistase la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, dar nu a revenit, 15 zile mai târziu, pentru inaugurarea pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, deşi a luat legătura cu el ulterior şi în numeroase rânduri.

Un momentul important al celebrării a fost impunerea paliumului alb cu cruci roşii, ţesut din lână de miel, simbol al oilor pierdute pe care Papa trebuie să le caute, chiar cu preţul jertfei proprii, şi să le poarte pe umerii săi la loc sigur. În continuare, Cardinalul decan al Colegiului Cardinalilor, Angelo Sodano, i-a pus pe inelarul mâinii drepte “inelul pescarului”, din argint aurit, al cărui sigiliu îl reprezintă pe Sf. Petru ţinând cheile Împărăţiei. Şase Cardinali, reprezentanţi ai Colegiului Cardinalilor, au îngenunchiat în semn de obedienţă, gest protocolar, dar – cu gestul lui deja devenit familiar, Papa Francisc i-a ridicat şi i-a îmbrăţişat frăţeşte.

Inaugurarea pontificatului a avut loc în Sărbătoarea Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale. În predica sa, Papa Francisc a reflectat asupra rolului Sf. Iosif ca ocrotitor al Sfintei Familii, şi referindu-se la Sf. Francisc de Assisi, s-a adresat “tuturor celor care deţin funcţii de răspundere în viaţa economică, politică şi socială” să protejeze viaţa sub toate formele ei: mediul înconjurător, copiii, vârstnicii şi pe toţi cei aflaţi în nevoie. La fel ca şi în cuvântul adresat de la balconul Bazilicii în seara de 13 martie, s-a referit, plin de respect şi gratitudine, la predecesorul său, Papa emerit Benedict al XVI-lea, a cărui onomastică este tot în 19 martie.

Astfel, sub semnul bunătăţii şi al duioşiei, al umilinţei şi al simplităţii, începe noul pontificat. Puterea sa este puterea milostivirii şi a iubirii, care iradiază numai dintr-o inimă deschisă, lăcaş al înţelepciunii divine.

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Francisc

“Voi ştiţi că datoria Conclavului este de a alege un Episcop de Roma. Se pare că fraţii mei Cardinali l-au luat aproape de la capătul lumii… dar suntem aici” – spunea Papa Francisc de la balconul Bazilicii San Pietro. Aproape cu aceleaşi cuvinte se adresa mulţimii, în aceleaşi circumstanţe, Papa Ioan Paul al II-lea: “… Eminenţii Cardinali au numit un nou Episcop al Romei. Ei l-au chemat dintr-o ţară îndepărtată”. Dar agendele de lucru se pare că sunt chiar mai asemănătoare decât cuvintele, fiindcă ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a realizat împotriva comunismului, Papa Francisc urmăreşte să realizeze împotriva spiritului deşertăciunii lumeşti care domină viaţa economică, politică şi socială în occident.

Prăbuşirea comunismului a fost un fenomen complex, în care însă Papa Ioan Paul al II-lea a jucat un rol cheie. Adevăratul revoluţionar, după criteriile marxiste, a fost chiar el. Cardinalul Bergoglio a devenit Papă aproximativ la o generaţie după căderea comunismului. A apărut însă acum o ideologie nouă, chiar mai seducătoare şi mai destructivă decât comunismul: umanismul secular. Cele două dogme centrale sunt: autonomia personală absolută şi irelevanţa lui Dumnezeu, ceea ce determină prăbuşirea valorilor morale şi egoismul în viaţa economică şi socială. Bergoglio a luptat împotriva aspectelor dezumanizante ale umanismului secular, devenind vârful de lance al celor săraci şi denunţând inegalitatea socială din Argentina.

Michael Cook, într-un editorial de pe MercatorNet, făcea următoarea remarcă: “Dacă există cineva care să înceapă să dărâme dominaţia umanismului secular, acela este numai un om ca Papa Francisc. Comunismul părea să dureze pentru totdeauna, dar la zece ani după inaugurarea pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, dispăruse aproape complet din Europa. Acum, umanismul secular deţine supremaţia – dar oare cât timp va mai dura sub loviturile Papei Francisc?

Papa Francisc s-a născut sub Crucea Sudului. Trăieşte sub semnul crucii. Şi, de la primele cuvinte rostite ca Suveran Pontif, Papa Francisc a săvârşit actul de comuniune cu Isus, în forma crucii: omagiindu-l şi rugându-se pentru predecesorul său, Papa emerit Benedict al XVI-lea, a unit pe verticala timpului trecutul, prezentul şi viitorul, iar pe orizontala spaţiului, păstorii noştri cu noi înşine, trupul Bisericii lui Cristos. Cum orice comuniune în cer şi pe pământ are forma crucii, fie ca Preasfânta Treime, care l-a ales, să îi ajute întru mulţi ani în lumină, succes şi bucurie, la crucea pentru care l-a ales.

Note

[1] Mozzetta = capă lungă până la cot, încheiată în faţă. Mozzetta papală are cinci versiuni: mozzetta de vară, din satin roşu; mozzetta de iarnă, din catifea roşie bordată cu blană de hermină; mozzetta din serj roşu, purtată în timpul Liturghiei pentru decedaţi; mozzetta roşie, purtată în timpul Postului Mare şi al Adventului; mozzetta pascală, din mătase albă bordată cu blană albă, purtată în timpul perioadei pascale. Papa Ioan Paul al II-lea nu a folosit mozzetta de iarnă şi cea pascală, dar Papa Benedict al XVI-lea a reintrodus utilizarea lor.

22 mai 2017 – Doamna Aneta Stan va fi președintele juriului Festivalului. Preselecția candidaților va avea loc joi 31 mai 2018

Mai 22, 2018
Alături de îndrăgita artistă Aneta Stan, din juriul Festivalului vor mai face parte doamna Monica Ghiurco de la TVR, Pr. Marius Dumitrescu, asistent universitar la catedra de muzică a Facultății de…

8 mai 2018 – Șoferul implicat într-un accident rutier în zona liceului Dinu Lipatti nu are legătură cu parohia noastră

Mai 08, 2018
Începând cu data de 2 mai 2018, urmare incidentului relatat abundent de către presă, potrivit căruia un șofer a luat pe capota mașinii sale un tânăr angajat pe trecerea de pietoni în traversarea…

2 mai 2018 – Aniversarea vârstei de 30 de ani a cântărețului bisericii: Ionuț Postolache

Mai 02, 2018
Duminică 29 aprilie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat un cuvânt de felicitare la adresa domnului Ionuț Postolache, cântărețul bisericii noastre, cu prilejul…

1 mai 2018 – Programul pastoral al parohiei pe luna mai

Mai 02, 2018
 Așa după cum a fost anunțat, la începutul fiecărei luni va fi publicat programul pastoral al parohiei noastre, care cuprinde evenimente importante din viața parohiei: sărbători religioase, sărbători…

25 aprilie 2018 – A VIII-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc duminică 3 iunie 2018

Apr 25, 2018
A VIII-a ediție a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» va avea loc în data de 3 iunie 2018, orele 16.00, în cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie și va avea, ca și anii…

14 aprilie 2018 – Veniți cu noi în «Caravana copilăriei», dedicată copiilor orfani de Valea Screzii

Apr 13, 2018
Parohia Apărătorii Patriei II - Sfântul Ambrozie organizează sâmbătă 14 aprilie 2018, «Caravana copilăriei», Ediția a VI-a. Această acțiune încheie campania social filantropică “Să ajutăm printr-un…

14 aprilie 2018 – Doamna Teodora Stoica a împlinit 90 de ani

Apr 13, 2018
”Este pentru prima dată în viața mea, când îmi aniversez ziua de naștere chiar în ziua Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată” – a declarat astăzi doamna Teodora Stoica, profund emoționată, la…

8 aprilie 2018 – O nouă prezentare a pâinii sfințite, denumite "Sfintele Paști", distribuită credincioșilor

Apr 10, 2018
La inițiativa preotului paroh Mircea Uță și cu aprobarea Consiliului Parohial, s-a luat hotărârea ca începând de anul acesta, pâinea sfințită, denumită "Sfintele Paști", să fie distribuită în…

8 aprilie 2018 – Sfintele Paști: Hristos a înviat !

Apr 10, 2018
Pentru al zecelea an consecutiv, o delegație a Patriarhiei Române a adus în țară Sfânta Lumină coborâtă peste Sfântul Mormânt de la Ierusalim, sâmbătă la ora 14.15. Astfel și cele câteva mii de…

5 aprilie 2018 – Atelierul de încondeiat ouă din Joia Mare, prezentat la TVR

Apr 06, 2018
A V-a ediție a Atelierului de încondeiat ouă, organizat de parohia noastră în Joia Mare, s-a bucurat de prezența a 25 de copii și tineri, care s-au întrecut în măiestria încondeierii ouălor. La orele…

2 aprilie 2018 – Programul liturgic din Săptămâna Patimilor

Apr 02, 2018
 Luni 2 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Marți 3 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Miercuri 4 aprilie, orele 17.00 – Denie şi Taina spovedaniei; Joi 5 aprilie,…

1 aprilie 2018 – Duminica Floriilor. Ședința Consiliului și Comitetului Parohial

Apr 02, 2018
Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Părintele profesor Ene Braniște afirma că această sărbătoare se mai numea și Duminica aspiranților la…