Opera Naţională Bucureşti si-a deschis porțile pentru toţi iubitorii dansului, ai muzicii de calitate, dar şi pentru cei care, până acum, nu au găsit vreme să treacă pragul sălii de spectacol. Vineri, 21 septembrie, de la ora 19.00 s-a deschis stagiunea de balet cu o lucrare clasică şi apreciată de toți iubitorii dansului: "Don Quijote" (Ludwig Minkus). A fost o seară magică. Ritmul, culorile, decorul i-au făcut pe spectatori să uite de grijile cotidiene. Personajele inspirate din roman lui Miguel de Cervantes, dar şi coregrafia şi costumele, au adus atmosfera fermecată a oraşului din Spania în mijlocul spectatorilor.

Pentru a descoperi si celelalte spectacole ala Operei Naţionale Bucureşti puteţi accesa site-ul http://onb.operanb.ro/ro/

 

 Povestea de dragoste a doi tineri, dar şi situaţiile comice au făcut dintr-o seară de dans un adevărat spectacol.

Distribuţia a reunit atât balerini deja consacrati şi aplaudaţi, dar şi tinere talente. Iar spectacolul este rezultatul unei colaborări internaţionale: montarea este preluată de la teatrul liric din Karlsruhe (Germania), iar regia şi adaptarea coregrafică după versiunea clasică (Marius Petipa, Alexandr Gorski) a fost concepută de coregraful ceh Jaroslav Slavický.Conducerea muzicală a fost asigurată de către dirijorul Ciprian Teodoraşcu.

Dacă vă doriţi o seară în care să redescoperiţi povestea lui Don Quijote, un nobil în vârstă, ce visează cu ochii deschişi o viaţă plină de fapte eroice şi care este îndrăgostit de modelul său ideal, care pentru a-şi îndeplini aceste vise, plănuieşte o călătorie în căutarea de aventuri fabuloase, vă recomand din toată inima să vă luaţi bilete la acest balet. Va fi o seară cu adevărat magică.

Baletul "Don Quijote" a putut fi urmărit pentru prima dată pe scena Operei Naţionale Bucureşti în anul 1970, in coregrafia lui Vasile Marcu si scenografia Ofeliei Tutoveanu Draganescu.

10 august 2018 - Programul liturgic al hramului Adormirii Maicii Domnului

Aug 15, 2018
Marți, 14 august 2018: ora 12.00: Slujba Vecerniei mici cu scoaterea Sfântului Epitaf al Adormirii Maicii Domnului; ora 17.00: Slujba privegherii (vecernia mare unită cu litia și utrenia); ora 18.30:…

1 august 2018 - Calendarul pastoral al parohiei pe luna august

Aug 15, 2018
Data Eveniment 5 D – Aniversarea zilei de naștere a dnei Popa Maria 6 L – Schimbarea la Față a Domnului 12 D – Aniversarea zilei de naștere a dlui Vardianu Constantin 14 Ma – Vizitarea unor bătrâni…

8 iulie 2018 – Cununia religioasă a tinerilor Alina și Daniel Ciobanu

Aug 15, 2018
Duminică 8 iulie, comunitatea noastră parohială era în așteptarea evenimentului anului: cununia religioasă a tinerilor Daniel Ciobanu și Alina Bădiță. Tânărul Daniel este cunoscut de…

1 iulie 2018 – Calendarul pastoral al parohiei pe luna iulie

Aug 15, 2018
Data Eveniment 1 D – Aniversarea zilei de naștere a dlui Gabriel Burtan – consilier parohial 8 D – Aniversarea zilei de naștere a dnei Buturuga Andriana ; - Aniversarea zilei de naștere a dnei…

4 iunie 2018 – Calendarul pastoral al parohiei pe luna iunie

Iun 08, 2018
Iunie Data Eveniment 3 D – Festivalul de pricesne ”Blândul Păstor” ediția a VIII-a. Lăsata secului pentru Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel – Cină comunitară 14 J – Donare de sânge – ”Prețuiește…

3 iunie 2018 – Noemi Cristea a câștigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de pricesne

Iun 05, 2018
Surpriza ediției a VIII-a a Festivalului de pricesne «Blândul Păstor» a fost tânăra Noemi Cristea, în vârstă de 10 ani, care a câștigat Marele Premiu al Juriului, interpretând priceasna «Oile mele».…

1 iunie 2018 – 100 de artiști vor urca duminică pe scena Festivalului de pricesne

Iun 01, 2018
COMUNICAT DE PRESĂ În cerdacul Parohiei Apărătorii Patriei II – Sfântul Ambrozie, din cartierul bucureștean Berceni (Piața Sudului), va avea loc duminică 3 iunie 2018, orele 16, a VIII-a ediție a…

29 mai 2018 - În așteptarea Festivalului, enoriașii scriu poezii

Mai 29, 2018
Întreaga comunitate parohială este în așteptarea evenimentului parohial major al anului 2018, Festivalul de pricesne «Blândul Păstor». În duminica Rusaliilor, a Pogorârii Sfântului Duh, după…

29 mai 2018 – Mulțumim celor 150.000 de cititori ai paginii web a parohiei noastre

Mai 29, 2018
La data de 23 februarie 2015 adresam mulțumiri celor 100.000 de vizitatori ai parohiei noastre. Datorită faptului că site-ul parohiei a fost atacat de către hackeri și au fost distruse mai multe…

26 mai 2018 – Aniversarea a cinci ani de la constituirea Coralei parohiale Ambroziana

Mai 29, 2018
La inițiativa părintelui paroh, la data de 6 octombrie 2013 se constituia Corala mixtă parohială Ambroziana, formată din tineri și adulți, enoriași ai parohiei, care dau răspunsurile liturgice…

22 mai 2017 – Doamna Aneta Stan va fi președintele juriului Festivalului. Preselecția candidaților va avea loc joi 31 mai 2018

Mai 22, 2018
Alături de îndrăgita artistă Aneta Stan, din juriul Festivalului vor mai face parte doamna Monica Ghiurco de la TVR, Pr. Marius Dumitrescu, asistent universitar la catedra de muzică a Facultății de…

8 mai 2018 – Șoferul implicat într-un accident rutier în zona liceului Dinu Lipatti nu are legătură cu parohia noastră

Mai 08, 2018
Începând cu data de 2 mai 2018, urmare incidentului relatat abundent de către presă, potrivit căruia un șofer a luat pe capota mașinii sale un tânăr angajat pe trecerea de pietoni în traversarea…