
Acest post, care durează între 15 noiembrie și 24 decembrie, este unul ușor, cu multe dezlegari, fiind tot timpul o perioadă în care suntem îndemnați să înmulțim bucuria prin oferirea de daruri. Darurile nu se referă neapărat la ceva material, ci și la dăruirea timpului și amabilității, a compasiunii față de semeni.
Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drep din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Primele mențiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și Sfântul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări referitoare la acest post.
Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ținută sub președinția Patriarhului Luca Hrisoverghi. Atunci a fost uniformizată durata Postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe. Sinodul a hotărât ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, deschis pe 15 noiembrie.
Cum se ține Postul Crăciunului?
Potrivit mențiunilor părintelui Ene Braniște, acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00 – 16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (cu excepția perioadei dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru).
Dacă lunea, marțea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, la vin și untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot așa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin.
La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului se dă dezlega la pește, indiferent în ce zi ar cădea.
Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului , este zi de post mai aspru decât celelalte. Sursă: Doxologia









