În prezența moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae așezate spre închinare în mijlocul bisericii alături de cele ale Sfântului Ierarh Ambrozie, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, iar răspunsurile au fost intonate de corala parohială ”Sanctus Ambrosius”. Printre preoții slujitori s-a aflat și pr. Marius Ciprian Pop, interpret cunoscut de pricesne și colinde, care, la sfârșitul slujbei, a încântat credincioșii cu vocea sa, prin intonarea unor colinde. La chinonicul Sfintei Liturghii, corala bisericii a susținut Concertul de colinde:”Veniți cu noi la Betleem”; a urmat, apoi, lansarea volumului «Sfântul Ambrozie al Milanului», de pr.Constantin Virgil Gheorghiu, lucrarea fiind prezentată publicului de către traducătorul acesteia, dl. Gheorghiță Ciocioi; a urmat lansarea compact discului: Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului, realizat de preotul paroh în colaborare cu corala ”Sanctus Ambrosius”; ....

 

Părintele paroh a invitat apoi să adreseze un salut credincioșilor parohiei noastre, cei doi oaspeți, respectiv, pe mons. Giuseppe Bettoni în numele delegației Bisericii Romano Catolice venite de la Milano și pe pr.Valeriu Median, reprezentant al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolice. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească și oferirea de pachete persoanelor nevoiașe din parohie. A doua zi, pe 8 decembrie 2013, la orele 17, a fost organizată în biserica parohială o conferință denumită ”Ateneul Sfântului Ambrozie”, avându-l ca invitat pe dl. Gheorghiță Ciocioi.

În urmă cu 10 ani, la invitația Patriarhului Teoctist, Eminența Sa card. Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop de Milano, a efectuat o vizită Patriarhiei Române. Din delegația milaneză a făcut parte și Mons. Francesco Coccopalmerio, Președintele Consiliului Pontifical pentru texte legislative, pe atunci episcop vicar de Milano și mons. Giuseppe Bettoni, paroh al Parohiei S.Angela Merici din Milano, parohie înfrățită cu parohia noastră. În cadrul vizitei în România a eminenței sale, a fost inclusă și vizita la Parohia Apărătorii Patriei II, prilej cu care, în prezența unei delegații de ierarhi, preoți și credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române a fost inaugurat noul hram al parohiei noastre, închinat Sfântului Ierarh Ambrozie.

 

Soborul de preoți

Pr. Marius Ciprian Pop, interpret de pricesne și colinde

Părintele paroh Mircea Uță și rev. Giuseppe Bettoni de la Milano

Părintele paroh Mircea Uță și Pr.Valeriu Median,
Biserica Română Unită cu Roma, Greco Catolică
  
 Părintele paroh Mircea Uță și dl.Gheorghiță Ciocioi
lansarea volumului ”Sfântul Ambrozie Episcopul Milanului”
   
Părintele paroh Mircea Uță lansează compact discul
”Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului”