Istoricul parohiei

Parohia Apărătorii Patriei II se află în partea de sud a Bucureştiului, aproape de periferia oraşului, şi este situată pe colina străjuită de vechea mănăstire a Văcăreştilor, demolată de către regimul comunist.

Parohia are forma unui triunghi cu vârful în Piaţa Sudului, cele două catete sunt formate de şoseaua Berceni şi şoseaua Olteniţei, iar baza triunghiului o formează strada Sergent Victor Popescu, care face delimitarea acestei parohii de parohia vecină Apărătorii Patriei I.

Parohia a fost înfiinţată în anul 1940, prin dezlipirea câtorva străzi de la parohia vecină, pe vremea când pe scaunul de patriarh era Nicodim Munteanu.

Lucrările de construire a bisericii s-au început în anul 1947 şi au durat până în anul 1948, în vremea arhipăstoririi Patriarhului Justinian.

Biserica are hramurile "Adormirea Maicii Domnului" (15 august) şi "Sf. Ambrozie al Mediolanului" (7 decembrie). Ea este zidită pe temelie de beton, cu ziduri de cărămidă cu centuri de beton armat, cu bolţi interioare bine rostuite, învelită cu tablă galvanizată, străjuită de o turlă plasată pe naosul bisericii.

Are o lungime de 17m, lăţime de 6,5m şi înălţime de 15m. În interior are o boltă deasupra cafasului, două până la turlă şi una mică între turlă şi altar. Bolţile sunt rostuite în patru despărţituri, formând pe pereţii laterali câte un timpan, iar grinzile care despart bolţile sunt puţin arcuite, iar la capete străjuite de câte o sofită, de unde ţâşnesc fascicole de lumină.

Pictura a fost executată de pictorul Beniamin Precup, în tehnica "fresco", în stil neobizantin.

Catapeteasma are sase registre şi întreaga pictură aparţine aceluiaşi pictor. Sculptura catapetesmei aparţine maestrei Angela Sersea, donatoarea acestei lucrări.

Primul slujitor al acestui sfânt locaş a fost rânduit în anul 1941 în persoana preotului Constantin Matei, care s-a pensionat la 1 iunie 2001.

La data de 15 august 2001 a fost instalat în postul de preot paroh părintele Mircea Alexă Uţă, de către P.S. Episcop Ambrozie al Giurgiului, pe atunci Vicar-Patriarhal.

La data de 14 octombrie 2001, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva a fost demarat programul parohial denumit «Şcoala de Duminică», care cuprinde pe de o parte programe de catehizare a credincioşilor şi formare duhovnicească în cadrul meselor rotunde organizate în fiecare duminică după amiaza, iar pe de altă parte programe culturale şi sociale, precum meditaţii gratuite de pregătire a elevilor pentru testele naţionale sau programe privind consilierea socială, consilierea juridică, consilierea cadastrală, sau acordarea asistenţei medicale primare prin «Cabinetul Medical Comunitar», deschis în curtea parohiei.

Urmare vizitării Parohiei Apărătorii Patriei II de către o delegaţie a Arhidiocezei de Milano, la data de 1 noiembrie 2001, s-a primit o adresă de la părintele Giuseppe Bettoni, paroh al Parohiei S.Angela Merici din Milano, în care se exprimă în numele Comunităţii sale Parohiale dorinţa înfrăţirii cu parohia noastră. În scrisoare se face apel la Charta Oecumenica, document ecumenic internaţional, în care se arată că: “La nivelul comunităţilor locale, trebuie o implicare mai mare şi un schimb de experienţă în catehizare şi pastoraţie”(nr.2). Prin înfrăţire se înţelege favorizarea unor legături de cunoaştere, rugăciune şi colaborare reciprocă, fără nici o formă de prozelitism, în deplin respect al tradiţiilor locale. În şedinţa sa de lucru din 11 noiembrie 2001, Consiliul Parohial al Parohiei noastre analizând oportunitatea înfrăţirii celor două parohii, a hotărât, în unanimitate, înfrăţirea dintre Parohia Apărătorii Patriei II şi Parohia S. Angela Merici din Milano.  Astfel, la data de 20 ianuarie 2002, Parohia Apărătorii Patriei II din Bucureşti a semnat  documentul denumit „Înfrăţirea Ecumenică” cu Parohia catolică S.Angela Merici din Milano. Este vorba despre o acţiune importanta în istoria relaţiilor ecumenice dintre Biserica Ortodoxă Română si Biserica Catolică, în procesul de apropiere si reunire dintre cele doua Biserici surori, separate de la Schisma cea Mare din anul 1054.

La data de 25 martie 2002 a fost lansată pe internet pagina web a parohiei care prezintă principalele activităţi din viaţa pastoral misionară a acesteia, informând, în mod prioritar pe enoriaşii parohiei şi deopotrivă pe ceilalţi vizitatori ai site-ului, despre cursul evenimentelor din parohie şi din Biserica Ortodoxă Română, invitându-i să se alăture celor care se implică în derularea programelor sociale şi pastorale parohiale.

La data de 11 aprilie 2003 s-a constituit Organizaţia de Tineret «Sfântul Ambrozie» de pe lângă Parohia Apărătorii Patriei II, care reuneşte pe tinerii de peste 12 ani, care doresc şi vor să se implice în acţiunile pastoral misionare ale parohiei. Organizaţia a adoptat Statutul de organizare şi funcţionare  şi a ales Comitetul de Conducere, format din 17 tineri. Comitetul lucrează în comisii de specialitate sub îndrumarea şi purtarea de grijă a preotului paroh.

La data de 15 septembrie 2003, Eminenţa Sa Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop de Milano, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Române, a vizitat Parohia Apărătorii Patriei II. Cu acel prilej, în prezenţa celor două delegaţii de ierarhi, preoţi şi credincioşi ale Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice, a fost inaugurat noul hram al bisericii parohiale dedicat „Sf. Ierarh Ambrozie” al Mediolanului. Aşa cum s-a afirmat cu acel prilej de către Eminenţa Sa, Parohia Apărătorii Patriei II este cea dintâi parohie ortodoxă din lume care are ca patron si ocrotitor pe acest mare sfânt ce a trăit în sec. al-IV-lea, în perioada Bisericii Nedespărţite. Sf. Ambrozie a devenit astfel un sfânt latin ocrotitor al unei parohii ortodoxe răsăritene latine.

La solicitarea părintelui paroh Dr. Mircea Alexă Uţă, cu sprijinul Rev. Giuseppe Bettoni, parohul Parohiei S. Angela Merici din Milano, moaşte ale Sfântului Ambrozie au fost donate la 6 decembrie 2004 Parohiei Apărătorii Patriei II de către Excelenţa Sa Erminio de Scalzi, Abatele Bazilicii Sfântului Ambrozie din Milano, pentru a fi venerate si cinstite atât de către credincioşii parohiei noastre, cât si de cei aparţinând Bisericii Catolice.

La data de 7 decembrie 2006, a fost sfinţit baldachinul, realizat din contribuţia enoriaşilor parohiei, pentru a fi aşezate definitiv în el spre închinare moaştele Sfântului Ierarh Ambrozie, potrivit tradiţiei şi rânduielilor Bisericii noastre. În aceeaşi zi a avut loc inaugurarea noii intrări la biserica parohială din sos. Olteniţei, aşa cum a fost dintru începuturile istoriei parohiei, lucrare realizată cu sprijinul Domnului Adrian Inimăroiu, Primarul Sectorului 4,  corectându-se astfel o nedreptate făcută de către fostul regim comunist, care a forţat parohia să folosească o intrare secundară din strada lăturalnică Lunca Bârzeşti.

În perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2009, au fost executate importante lucrări de restaurare a bisericii parohiale. Astfel, în data de 17 noiembrie 2008, au început lucrările de restaurare - conservare a picturii bisericii, executate de către echipa pictorului restaurator Elena Vasilescu. Restaurarea iconostasului şi poleirea acestuia a fost executată de către tânărul Aurel Dumitrescu. Turla bisericii a fost izolată termic şi tencuită pe exterior, a fost înlocuită tabla de pe acoperişul Sfântului Altar şi a fost grunduit şi vopsit acoperişul turlei şi al întregii biserici; au fost făcute reparaţii la pereţii sfântului locaş şi realizată izolaţia termică în zonele afectate de umiditate; au fost scoase ancadramentele de lemn ale arcadelor de la intrarea în biserică, a fost extins lumânărarul bisericii şi făcute reparaţii la cel existent. Pe locul fostului pridvor, care se afla într-un grad avansat de deteriorare, a fost rezidit, din temelie, un alt pridvor din cărămidă, realizându-se totodată şi pictura interioară a acestuia, iar la ferestre au fost montate vitralii. Au fost executate lucrări de extindere şi pictare a proscomidiarului şi montarea unei uşi la Sfântul Altar; în proscomidiar a fost executat un baldachin şi mobilier specific.

În data de 6 decembrie 2009, în cel de-al treilea an al arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ambrozie, s-a resfinţit biserica Parohiei Apărătorii Patriei II – Sf. Ambrozie din Bucureşti, de către P.S. Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.